Nu am chef de nimic, nici măcar de mine. Nu am chef de imaginea din oglindă care e din ce în ce mai palidă, cu faţa longilină ce încearcă să îmi comunice ceva, dar am încetat să o mai ascult de o vreme.
Sunt obosită …lasă-mă! Nu sunt zilele mele bune, şi ştiu că am avut destule.

Actul I, scena II

(Cadru: cartier marginaş din suburbia lugubră, în strada principală felinar spart, arbori, arbuşti, liene şi blocul de la periferie).
Paşii Marinelei, cu flecurile din fier, se aud din depărtare. E chemarea spre inocenţa pierdută. Se întoarce de la muncă. A fost schimbul III.
„Mai bine îl ascultam pe tătică când spunea să pun mâna pe carte altfel ajung muncitoare pe 3 schimburi” îşi spunea supărată pe ea, pe viaţă, pe presupusele şanse neegale. Faţa încărcată de machiajul prost, rujul pe boticul depăşit, genele scorojite de rimelul de dimineaţă trădau figura muncită a tinerei fete îmbătrânită prematur parcă.
Un grup de golani spărgeau ultimele seminţe şi poşteau ultimu’ pet de Burger. O zăresc pe Marinela.
Marcel: Ooo, ce faci pisi? Eşti bine? Eşti bine, bine văd.. (sămânţa neagră dintre cei câţiva dinţi galbeni care i-au mai rămas îl făcea să pară angelic. Cuvintele îşi pierdeau semnificaţia în faţa aurei lui Marcel).
Marinela: Ei, sunt bine mă, ce vrei? Iar ai băut? Lasă-mă că mi-e somn şi nu am chef de tine, Marcele..ştii că sunt supărată de faza aia..ştii mă tu…mi-a zis lumea pe la colţuri că umblii şi cu aia a lu’ Motanu, care s-a avut cu Felie Maximu’ şi acu dă după tine.
Ochii ei cu greu ascundeau lacrimile de tristeţe, furie, mânie şi dezamăgire. Idealul ei, cel pe care îl iubea în ascuns, Marcel, nu era serios.
Marcel: Hai ma pisi că minte oamenii… e invidioşi pe dragostea noastră, ce naiba, eşti proastă?
Îşi aprinde o ţigară din pachetul de Snagov, pachet pe care îl aruncă în scârbă spre tovarăşii vizibil amuzaţi de femeia lui. Bricheta cu luminiţele multicolore îi luminează faţa tuciurie. Marinela se uită cu jind la ochii ăia pe care i-a visat de atâtea ori, la buzele care trăgeau însetate din filtrul maro, la fumul care i se părea că ascunde întreaga lor poveste nespusă şi netrăită.
- Ia lasă prostiile, şi zi mai bine dacă trec mai încolo pe la tine.
Timpul parcă s-a oprit în loc pentru o secundă. Prin faţa ochilor i-au trecut zeci de imagini, fesh-uri despre ultima oară când a auzit expresia asta..când stătea în faţa liceului, cu ghiozdanul ticsit de haine şi a decis să plece ca animatoare în locul examenului de bacalaureat, când a decis să îşi cumpere ultima haină de fiţă în locul cărţii de română, când a acceptat prima palmă din dragoste şi s-a mutat la periferia oraşului. Acum era prea târziu…….
Marinela: Treci, Marcele…treci….
Marcel dădu noroc cu tovarăşii, aruncă mucul de ţigară în balta de lângă el şi cu un gest de superioritate a stins chiştocul cu vârful alb şi ascuţit al panofilor cu ştrasuri.
Au trait fericiţi până la adânci bătrîneţi?
Finalul poţi să îl scrii singur!
O carte citită te ajută altfel în viaţă! Instigare la cultură!