Azil de vineri

22/05/2015

De ieri pana azi au trecut vreo mie si ceva de minute goale, umplute doar cu polonicul. De ieri pana azi am clipit de vreo douașopt de mii de ori si am revenit la aceeasi realitate oarba de fiecare data. De ieri pana azi am respirat de vreo douaștrei de mii de ori insa niciodata complet.. ci doar frivol si puchinos, mai mult sacadat si de fiecare data intrerupt de acelasi tic-tac monoton al unui ceas nebun deghizat in straie umile.

In azilul mintii mele, totul este de un alb zbarcit, creponat pe la colturi si senil. Sunt peretii ce par sa se micsoreze sub navala gandurilor si doar cateva grinde le mai tin frau. E zapuseala… e zapuseala tare aici iar aerul e putin si trebuie dramuit cu chibzuinta. Un fulg apare din senin si se misca eclectic pe pupila impaienjenita. Ma intreb de unde vine si daca este cumva al ingerului care s-a sinucis alaltaieri in camera alaturata. Era zarva mare din cauza asta dar nu m-am sinchisit sa ies din camaruta si sa aflu mai multe. Poate ca tocmai faptul de a tine mortis sa fim normali e ceea ce ne face pe toti sa ne temem ca o sa o luam razna intr-o zi. Si ce bine ca Universul asta mare nu ne indeplineste tuturor dorintele caci lumea ar fi plina de balerine ratate!