Oricat ai vrea, nu e niciodata cum ai vrea

20/06/2018

Micuta cersetoare emotionala isi sumeca straiele in coltul nepasarii, la intersectie cu trecutul. Doi bani intr-o punguta de celofan murdara, semn ca pacaleste si ziua asta. Si-a vandut sufletul acum ceva vreme si a facut-o constient. L-a dat pe nimic, cum s-ar spune, trei intalniri intr-o mahala de periferie si cateva mesaje impachetate pe hartie iznita. Iar de atunci, tot spera ca va iesi intr-o buna zi din inchisoarea asta zamislita din propriile ganduri si proiectii.

E murdara tare, e greu sa o privesti, sleampata, in saci lalai, cu privirea pierduta, le inspira trecatorilor un soi de respingere si ii forteaza la o grimasa incomoda. Iti da sentimentul ca ceva neplacut s-a intamplat acolo, in sufletul ei, care intre timp a putrezit si nimeni nu s-a sinchisit sa curete.

Vreun bisnitar mai a catarii sau o dama bine, vadit realizata in propria poveste, ii mai arunca-n sila cate un codru de incurajare. Dar rar, rar sa se intample una ca asta… in majoritatea timpului, lucrurile se misca incet pe taramul de dincolo, in lumea in care a avea vreun soi de emotie te face sclavul vesnic al trairilor primitive. Acolo abia daca mai gasesti cate-o combinatie, la vama, sa iti vanda cineva un pont intr-ale amorului sau sa iti dea nitel timp sa mai iubesti o data. Dar e teapa mare, pe fata, si e o inselatorie acceptata tacit de mai toti. Daca nu ai pe cineva din interior care sa iti spuna cum merge treaba, ti-o iei in stil mare.

Acum e prea tarziu sa mai faca ceva in sensul asta. Oricarei initiative i-a trecut demult termenul iar din azilul remuscarilor iesi doar pe bilet de voie sau evadezi fara a avea oricum unde sa fugi. Pentru ca oriunde ai pleca esti tot acolo, in mintea ta ubicua, intre ultimele trei fraze ce ti se perinda fara incetare prin minte, retraind acelasi scenariu de o mie de ori, innebunind, cautand noi modalitati de a te autoflagela emotional.

Sta rezemata de coltul unei cladiri vechi ce miroase a statut, cu parul laiet si privirea stearsa, asteptand sa treaca trenul asta care nu o va duce nicaieri. Inauntru e ca o pacla obscura: nici intuneric, nici bezna iar lumina nici atat.

Of, copila, sper ca o sa inveti ca visele nu tin de foame, ca pe unii ii desparte moartea insa pe cei mai multi viata, ca sufletul doare mai rau decat toate oasele din corp si de el trebuie sa ai cea mai mare grija pentru ca oricat ai vrea, nu e niciodata cum ai vrea!