FHeM » Fără număr

It’s all about me

Emm — Fri, 23 Jul 2010 09:01:44 +0000

Prima gura de aer fierbinte si inecacios incepe cu ora 7. Este atat de cald incat simt cum mi se prajesc creierii si ultimii doi neuroni care se zbat pentru supravietuire. In sauna matinala incepe rutina umanitatii. Cu fix 16 pasi molcomi si ambigui si cu picioarele tarsaind si jucand un dans stangaci ma indrept catre un filtru mare de cafea ce ma imbie cu zat putrezit si apa colcaind. Pas, de data asta. Si cum ma uit pe peretele de oglinzi la ciudata-mi fata bronzata organic precum sclavele de pe plantatiile de zahar imi aduc aminte de faptul ca astazi este prima zi din restul vietii mele.

Iar in acea clipa, in penthouse-ul obscen de mare, cu tricoul mov pe dos si privind cu ochii chirciti de somn cea mai frumoasa vedere de dimineata mi-am tras un scaun, mi-am luat cartea de iluminare, mi-am aprins o tigara si am privit rasaritul de peste cladirea din fata, petrecand cele mai frumoase clipe cu mine. Si asta doar pentru ca e astazi!

Buna dimineata!

Intr-o zi cu soare

Emm — Mon, 19 Jul 2010 11:28:08 +0000

Cand nu voi fi incoltita de turle ale bisericilor galagioase care se inalta peste noapte pline doar de cateva ori pe an de evlaviosi ipocriti ce spaguiesc conducerea pentru un loc mai in fata, pe lumea cealalta… atunci poate voi privi altfel o biserica.

Cand batranii bunici nu vor fi calcati in picioare si considerati inutili, cand nu vor trebui sa stea ore in sir la cozi interminabile pentru un bilet la o statiune in paragina, cand nu vor fi marginalizati pentru mentalitatea cruda in care au trait si cand vocabularul lor imperfect nu va fi ironizat de un pusti cordit cu manele pe telefon… atunci poate o sa incep sa cred intr-o societate dreapta.

Cand Daniela Crudu si Adriana Rouge vor fi doar nume sonore pentru o marca inferioara de hartie igienica atunci voi mai da o sansa tinerelor talente.

Cand ideea de politician va implica si repercusiuni ale propriilor fapte atunci voi vota pentru prima oara.

Cand dragostea nu va fi banalizata la inimi dintr-un plus sintetic mazgalite rudimentar si vandute de un tigan a carui idee despre dragoste incepe cu un dos de palma… atunci voi participa la sarbatori imprumutate. Cand dragostea va fi libera de prejudecati si constrangeri egoiste, cand nu va cere nimic si va oferi totul atunci voi fi linistita pentru prima oara.

Cand norocul meu nu va fi ghicit in bobi iar floraresele nu imi vor dezlega destinul dintr-o ceasca sorbacaita de cafea ieftina cu zat adunat atunci voi miza totul pe 13 negru intr-o zi de vineri ploioasa.

Cand prima raza de soare nu imi va aduce aminte cu tristete si nevroza ca urmeaza inca o zi, ci ma va bucura pana la paroxism atunci voi fi trait pentru prima oara.

Cand libertatea mea nu iti va gadila urechile ce asteapta sa auda cele mai potrivite cuvinte, cand nu va trebui sa satisfac exigentele nimanui pentru a demonstra ca valorez ceva, cand pipitele incotopenite in portofele legate cu zgarci ale manelistilor bisnitari vor invata conjugarea verbului “a fi” … atunci va fi prima zi cu soare.

Paharul

Emm — Tue, 01 Jun 2010 07:46:47 +0000

Tu ce crezi?

Ideal life vs. real life

Emm — Mon, 12 Apr 2010 14:20:26 +0000

Ce mai facem, ce mai zicem, cu ce ne mai clatim ochii intr-o dupa-amiaza de luni in care astepti sa pleci de la munca?

Despre shopping – viata noastra, ne citim pe aici iar despre prezentari de moda si noutati, in general, pe blogul Envy.

In alta ordine de idei, sunt cea mai familista persoana pe care o cunosc, pentru simplul motiv ca dupa 11 ore de munca plec spre casa cu o retata de pilaf scrisa mic si indesata in portfard. Livin’ the dream.

Si bonus pentru un weekend prelungit: diferenta intre ideal life si real life:

Azi nu… sau da?

Emm — Wed, 10 Mar 2010 11:31:24 +0000

Azi nu ma pune sa lucrez…azi am chef sa lenevesc intr-o liniste plutitoare de martie friguros.

Azi nu vreau sa fiu idealul de frumusete al nimanui ci mai degraba naturala ca un cartof.

Azi vreau sa raman in pijamale prespalate si decolorate, cu sosete despachetate si haotica in ganduri si sa ma gasesti fermecatoare asa.

Azi vreau sa tip pana amutesc de fericire doar pentru ca e miercuri.

Azi nu raspund la telefon, azi sunt plecata cu mine ceva cam departe de meleagurile muritorilor acaparati de griji cotidiene si fobii ametitoare.

Azi o sa cunosc partea nevazuta a lucrurilor si o sa inventez nedescoperitul.

Azi o sa imi sun parintii si o sa le multumesc pentru ca mi-au dat gene bune, educatie aleasa si iubire exagerata.

Azi am inspiratie sa inveselesc ziua cel putin a unei persoane, sa imi salut administratorul care ma ‘tzepeste’ la consumul de apa calda, sa dansez cum nu am mai facut-o de mult, sa scriu pe o banca rece intr-un parc chircit filozofia vietii mele, sa ii iert pe cei care mi-l prezinta pe dumnezeu altfel decat il inteleg eu si ma considera eretica pentru asta, sa vorbim ore intregi la o cafea prea dulce sau prea rece printre fum si ganduri ratacite pana ce dimineata isi face loc in timpul care nu exista dar a fost totusi inventat.

Azi ma gandesc la tine, desi nu mai stiu cum arati, cum ma linistesti sau cum ma inveti, daca o sa am nunta mare si copii frumosi, dar e suficient sa inchid ochii si sa mi te imginez galagios si sa te aud colorat.

Stii serile de vara cu caldura inabusitoare si picioarele framantate in pamantul cald in care nu ai nicio grija din lume? Azi e una din ele.. nu conteaza ca e primavara si frig, conteaza doar cum vezi tu lucrurile… pentru ca fericirea e o stare de spirit.

Viata in unu

Emm — Fri, 05 Mar 2010 15:21:03 +0000

Era seara iar eu ieseam de la serviciu. Tarziu, la ora in care pasagerii amorezati aburesc geamurile cafenelelor si isi soptesc vorbe despre inceputuri si viitor si sperante si minciuni placute. In timp ce imi indreptam pasii rapizi si incurcati, in timp ce probabil cea mai rece ploaie de primavara imi strapungea anemic dar persistent hainele fasiatice – imi trece prin minte intrebarea de o banalitate rara: eu unde ma duc, de fapt?

Ma duc spre casa…dar eu nu stiu unde este casa mea!

Iar acolo ce ma asteapta? Ma asteapta un frigider gol, deoarece de 2 zile imi mazgalesc inutil incheieturile mainilor sa cumpar paine macar. Ma asteapta o camera rece deoarece am uitat inchisa minunata centrala. Ma asteapta o apa la fel de rece precum picaturile care imi asudeaza fruntea invelita intr-o gluga ce imi acopera jumatate din fata. Probabil mai lipsea o pisica sau poate doua pentru a reintregi peisajul ‘frumoasei fete singure’.

Insa paradoxal, nu m-am simtit singura nicio clipa. Cu un amestesc perfect de cantitate ingrijoratoare de inghetata si topping, cu cateva cuburi de cicolata langa mine, cu perna moala si asternuturile proaspete m-am afundat in cea mai placuta lectura si am petrecut o seara perfecta cu mine insami. Iar veioza cu un iz antic si de o teatralitate incredibila imi zambea enigmatic dintr-un colt indepartat al camerei mari cu pereti stacojii. Am adormit zambind in timp ce mintea imi rememora un banc sec:

O tipa intr-un supermarket isi aseaza produsele pe banda rulanta: O banana, o portocala, un litru de lapte, o paine, o rosie. Casierul ii zambeste si o intreaba: esti singura, asa-i? La care ea, fastacindu-se ii raspunde: Da, cum ti-ai dat seama? – Pentru ca esti groaznic de urata!

Si ce face o juna artista la inceput de cariera in marele oras care uneori mai si doarme? Urmeaza sa imi dau sema in fiecare zi…

Ca de primavara

Emm — Tue, 02 Mar 2010 10:54:24 +0000

Am dormit prost, am visat agitat – sunt astenica la fel ca in fiecare inceput de primavara. Sunt absenta de la tot ce se spune in jurul meu. Sunt somnoroasa si imi caut linistea in colturi tacute. Libertate! vreau sa tip prin toti porii dar cuvintele nu vor sa imi asculte comanda. Si atunci tac. E mai bine asa, oricum nu as avea ceva impresionant de spus, nu am cum sa schimb cursul lumii, nici macar al tau. Sunt un simplu actor in scena pe care o incep constiincios in fiecare zi. Sunt si in piesa dar, dar intr-un rol secundar sau episodic sau poate nu sunt deloc.

Si ce fac atunci cand ma apuca dorul de duca? Plec. Nu stiu unde sau de ce, daca ma intorc sau nu, dar imi fac bagajele si plec. Pe strazi inguste ale oraselor mari pasesc ca si cum am mai trait acolo, iar sentimente familiare ma incearca cand privesc noul. E explicabil oare?

Rad galagios si imi place culoarea unghiilor mele in soare sau pe pielea ta. E o dulce, dulce amnezie de care sufar uneori pentru a ma proteja de incidenta gandurilor haotice care tropaie nesimtit in mintea mea.

Si pana sa ma intorc rememorez locuri, fapte, oameni, cuvinte, momente… placute la fel ca zambetul meu incurcat cand nu vorbim aceeasi limba.

Despre ce vroiam sa scriu oare? Nu mai stiu si nici nu mai conteaza in timp ce degetele ascutite imi alearga pe o tastatura incomoda ce nu imi asculta comenzile. A, da.. vroiam sa scriu despre primavara. Si despre iubire, cred…. nu mi-a iesit, asa-i?

Monday the 31

Emm — Mon, 31 Aug 2009 04:22:00 +0000

E dimineaţă.. e inuman de devreme. Nebunia de luni nu a început. Ochii zgomotoşi cu logoree matinală sunt încă adormiţi. Ţigăncile cu flori îşi ocupă locurile, semafoarele pâlpâie o lumină gălbuie haotică şi o linişte coboară peste mintea mea zdruncinată de ora 7 care a fost inventată de un nebun visător cu pretenţii de poet pseudo – intelectual.

E ca şi cum nu ai plecat încă. E aproape ca şi cum eşti aici. E cea mai frumoasă zi care nu se termină în bagaje pierdute prin camera întunecată de draperiile roşii pe care nu avem curaj să le deschidem pentru că ne-ar releva un adevăr de nesuportat: e luni! Aşa că îmi pun întrebarea firească: de ce să mă-mbrac când eşti lângă mine ..cu cine sa lupt, pe cine să-nfrunt când eşti lângă mine? Iar poate pe cărţile ce stau testament la capul patului se va aşterne uitarea. Oboseala mă face filozoafă iar supa la plic maestră.

Dar dimineţile crude mă irită şi mă îmbolnăvesc de somnul dulce al plecărilor. Aşa că păşesc timid pe holurile ăstea mari şi îmi aud paşii silenţios în dimineaţa asta în care miroase a ploaie de toamnă.

Fără titlu

Emm — Wed, 05 Aug 2009 08:31:00 +0000

N-am înteles niciodată nondirectivitatea, deşi e megapracticată. Iubiri declarate prin sms, înjurături şi beţe în roate prin mail, întâlniri prin porumbei voiajori care mor până la destinaţie. În schimb am susţinut de fiecare dată principiul “hic et nunc”(adică aici şi acum). Ca atare, dacă nu însemni nimic pentru mine poţi muri mâine sau poti deveni preşedintele ţarii. Mi-e indiferent! Mă doare fix în manechiura mea franţuzească super de fiţă atâta timp cât inelul de logodnă străluceşte emblematic la degetul meu firav. Există două categorii de femei: cele care pot şi cele care îşi doresc!

Amin.

Not today!

Emm — Fri, 10 Jul 2009 06:56:00 +0000

Nu am chef de nimic, nici măcar de mine. Nu am chef de imaginea din oglindă care e din ce în ce mai palidă, cu faţa longilină ce încearcă să îmi comunice ceva, dar am încetat să o mai ascult de o vreme.
Sunt obosită …lasă-mă! Nu sunt zilele mele bune, şi ştiu că am avut destule.

E nesomn, ritmul nu e bun, oboseala se amestecă perfect cu stresul iar rezultatul e o combinaţie între Gara de Nord şi un cabinet de psihoterapie alternativă.

Cabinet de psihoterapie….cu canapeluţa roşie, şi draperiile noi, care miros încă a proaspăt ieşite din cutia mare pe care tanti Nuţi a folosit-o înainte pt a transporta pantofi. E spaţiul care se vrea a fi prietenos şi exagerează în detalii. Se straduieşte prea mult să îţi transmită mesajul: „hai să vorbim despre problemele tale” şi nu îi iese. Te face să te simţi stingher şi uşor claustrofob.

E atitudinea mea refractară la tot ce înseamnă nou, la ora asta.