Impresionat, coplesitor, devastator de trist – sunt cateva dintre sentimentele care m-au incercat in momentul in care am pasit in micul apartament ce se vroia a fi centru. Un miros de cantina imbibat cu imbacseala si statut – asta a fost prima senzatie care m-a intampinat. Sfiosi , cativa copii au iesit din camerele intunecate imbracati in niste pijamale rupte, cusute si rupte din nou, zdrentaroase, ponosite si prea mari pentru niste trupuri atat de firave. Au zambit fastaciti si putin incurcati de vizitele oamenilor mari. Probabil erau obisnuiti cu tipetele ingrijitoarelor obeze si cu faptul ca trebuie sa spuna o poezie frumoasa ca sa primeasca o ciocolatica. Dar nu le-am cerut nimic in schimbul zambetului de multumire, nici macar numele pe care ar fi trebuit sa il spuna impinsi de la spate de rusine si admonestati de mai marele stapane ca sa nu le faca de ras. Printre carpetele prafuite aruncate pe niste fotolii in descompunere fiecare se aseza cuminte pentru a primi bunatatile, spunand multumesc cu capul plecat.

E o lectie a umilintei, a iertarii, a nedreptatii pe o soarta prea grea a unui suflet de copil, a ironiei si a sanselor neegale desi ne-am nascut liberi.

Insa nu conteaza atat de mult motivatia pe cat actul final: cel de a da. Fie ca o faci pentru a te simti mai impacat cu tine, pentru o recumpensa pe lumea cealata, pentru ca realmente iti pasa sau pentru ca empatizezi gandindu-te ca ai putea fi tu sau cineva apropiat tie – astazi conteaza doar sa dai!

Cu ocazia apropierii Pastelui m-am inarmat cu ceva rabdare, adrese de mail, numere de telefoane utile si un mic speech: strangem hainute si jucarii pentru 3 camine de copii din Pitesti.

Toate detaliile tehnice le-am discutat deja cu directorii centrelor de plasament. Urmeaza partea in care strangem efectiv lucruri in vederea luminarii fetei cu un zambet macar a catorva copiii.

Prin urmare, in urma curateniei de Paste cu siguranta vei gasi macar cateva hainute sau jucarii pentru a le dona. Nu trebuie decat sa raspunzi cu inima deschisa la acest mesaj.

Astept un mail pe adresa: emm@fhem.ro in care sa imi spuneti data, ora si locul de unde sa venim si sa ridicam hainutele si jucariile.

Ultima zi de colectare este 02.04.2010

Promit fotografii cu micutii care primesc cadourile de la voi.

De asemenea, pe lângă competenţele menţionate anterior mai sunt şi cele legate de copii. Mulţi copii. Toată lumea are copii – clar nu suntem pe cale de dispariţie. Ia-i, jocă-te cu ei, ai grijă să nu se lovească, dă-le în mod egal totul, ţine-i să nu îşi bage mâinile în prize, să nu cadă pe scări, să nu cadă de la balcon, să nu bea rece, să nu transpire, să nu ţipe, să nu plângă. Pentru nişte ţânci cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani au foarte multă energie.

Undeva spre sfârşitul chinului, când lumea s-a mai liniştit, muzica era în surdină şi se mai auzeau vagi şoapte eu eram în verva jocului cu baloanele. Unul dintre puşti a venit să îmi aducă o formă de balon cu două bucle în jurul unui.. să îi spunem în mod generic turnuleţ lunguieţ. În jovialitatea mea cretină am exclamat extrem de ingenuă : „Vaaai ce drăguuuuţ Mihăiţă.. ce ai făcut tu aici? Un iepuraş?” Moment în care a urmat o pauză şi toţi copiii s-au pus pe râs, unul dintre ei spunând pe un ton compătimitor: „Nu! Nu e un iepuraş.. o să îţi dai seama ce este când o să fii mai mare şi o să te mariţi!”. Eu am rămas perplexă numai la idea că un copchil de 6 ani s-a gândit să facă altceva decât un iepuraş din baloane. Sau… poate sunt eu prea naivă. Zău!