FHeM » femeie

Balans, femeie… BALANS!!

Emm — Mon, 06 Feb 2012 12:36:29 +0000

“Viata-i grea dar si femeile e oameni” – asta ar fi mott-ul meu pentru dimineata asta.

Locatie: undeva in Bucuresti, sub troiene de zapada.

Cine: eu, consortul si la macchina.

Misiune imposibila: dezghetarea si deszapezirea masinii.

Intr-o astfel de situatie, diferentele intre femei si barbati devin evident de hilare. Pentru mine comice, pentru el mai putin. Dupa o serie calduroasa de injuraturi si un dans al ploii in jurul masinii am reusit sa intram, sa o pornim si… cam atat. Nici vorba sa sara calare, mititica de ea, peste muntele de zapada orice i-am fi facut.

Eu, recunosc ca sunt un sofer de primavara-vara-toamna si cam atat. Iarna n-am cu cine, n-am cu ce, n-am unde asa ca nu ma bag, stau cuminte in dreapta. Insa cum nu avansam din fata blocului in ultimele 35 de minute am fost politicos rugata printre dintii scrasniti sa imi misc posteriorul minunat la volan pentru o procedura de maxima finete psihologica: el impinge masina, eu accelerez.

“Simplu!” mi-am spus in timp ce ma asezam darza pe scaun. Un, doi siiiii zbrrrrr hrrrrrr crrr.. nimic! El imi mentioneaza finut cu vreo 80 de decibeli sa fac si eu, ca omu’ un “balans”. Nu am stiut ce e ala balans insa am intuit ca trebuie sa fie o miscare similara cu cea sugerata de catre Salam fetelor valabile, doar ca probabil se aplica la masina care trebuie sa isi miste fundul ‘in sus si in jos’. Dar cum nu sunt o initiata in astfel de miscari pe sistem, nu mi-a iesit balansul decat pe jumatate. Hrr, brr, crrr din nou, moare motorul, sare zapada in toate directiile, situatie se incinge, apar aburi la orizont si primesc din nou frumoasa invitatie “Balans, femeie… balans!!”… d’apoi am tot facut la balans vreo 10 minute pana am iesit de tot din troianul fermecat. A durat ceva insa cel putin am invatat o lectie de viata. Care nu le are cu balansu, sa-mi spuna. Ofer meditatii

Cand credem in egalitate

Emm — Tue, 02 Aug 2011 15:03:32 +0000

Am luptat pentru asta, la naiba! Am dus razboaie si ne-am taiat sutiene. Le-am si incendiat in piete publice in semn de protest. Pentru ca am vrut egalitate intr-o lume “a barbatilor” si am vrut sa stie toata lumea asta: ca suntem capabile si destepte si muncitoare. Am avut ceva de demonstrat!

Pretul? Prea mic pentru o femeie de cariera ce-si poarta mandra nadragii cu taietura pe mijloc si dioptriile adunate de-a lungul timpului in firma. In locul ala in care dupa ce monitorul se aprinde, trec ore inainte ca ea sa se ridice palida dupa un pahar cu apa. E mult prea ocupata sa jongleze cu cele doua telefoane, sa raspunda la cele 15 mailuri care sunt incadrate in folderul cu “important!!”, sa redacteze briful pentru sedinta si sa dea o geana pe lista de cumparaturi inainte sa se retraga in garsoniera searbada cu o pisica lesinata. Caci nu are timp de alte contacte umane ci poate doar in weekend cand dupa un maraton de cinci zile, doua le petrece recuperand in ritm ametitor o frantura de dezmat psihedelic incadrat intr-un alt folder cu numele de “social”.

Dar e bine ca poti face mai multi bani decat ai timp sa cheltuiesti, chiar daca magazinele s-au inchis cu mult inainte sa ai tu timp pentru ele. Esti femeie de cariera si o sa ai un sot care intelege asta. Ba chiar o sa se trezeasca inainte sa se zgaiasca dimineata ca sa iti pregateasca sendvisul cu cascaval si marginile taiate pentru ca stie ca tu nu ai timp. O sa ude florile si o sa plimbe cainele caci pisica a murit de foame acum ceva timp. O sa iti sune si parintii sa le spuna “la multi ani” si o sa completeze o felicitare draguta in numele tau. Si nici nu o sa fie deranjat sa recunoasca in fata prietenilor sai ca tu castigi mai multi bani in familie.

In viata nu e chiar ca in “Working girl”, tu nu esti Melanie Griffith inainte de operatii iar Harrison Ford nu o sa te astepte rabdator acasa! Cel mai probabil o sa ai un mascul normal, ce are nevoie de atentie, mancare, sex si o fiinta umana cu care sa comunice – nu o obsedata de cariera ce rade fortat la glumele sefilor in speranta ca o vor considera una de-a lor.

Nimeni nu iti va ridica statuie asa ca poti sa incepi sa traiesti inainte sa ajungi sa te intrebi de ce copiii tai o iubesc mai multe pe bona sleampata dar care este acolo mereu in timp ce tu muncesti pe branci pentru a le asigura apartament in buricul targului cand o sa fie mari.

La sfarsitul zilei, cand iti ungi vericele proaspat capatate, cand te gandesti daca mai ajungi la periuta de dinti inainte de a claca pe fotoliu, cand mancarea semi-preparata a inceput sa arate dubios si te gandesti ca maine o sa fie dublu stres, adu-ti aminte ca traiesti visul egalitatii.

Stay this way

Emm — Wed, 21 Oct 2009 08:52:00 +0000

Nu sunt înceată, mulţumesc. Îmi place doar să fac lucrurile în ritmul meu şi să mă bucur de fiecare secundă dacă tot sunt aici.

Ştiu că nu vă gândiţi doar la fotbal, bere şi sâni epici, chiar dacă uneori susţin, în feminismul meu emancipat, contrariul. Nu pretind că sunt mai înţeleaptă, curajoasă sau puternică decât sunt în realitate.

Nu vreau să muncesc pe brânci sau mâinile mele firave să care greutăţi pentru a dovedi ceva.

Îmi place să fiu răsfăţată şi nu mi-aş dori să nu mi se permită să plâng doar pentru a demonstra putere de caracter.

Prefer dulapul exact aşa cum este: dezorganizat şi imprecis, cu trăsături haotice şi îmi face realmente plăcere să gătesc pentru tine. Îmi place cum mă faci să cred că eu am inventat omleta şi niciodată nu ai încercat ceva mai divin decât cartofii mei prăjiţi.

Prefer în orice clipă rozul rochiţelor în locul ţinutei office masculine.

Vreau să îmi păstrez feminitatea până în vârful unghiilor roşii, să fac din ruperea uneia drama vieţii mele şi să nu pun ‘osul la bătaie’ ca să arăt că am cojones.. pentru că nu am şi e perfect aşa.

Şi dacă tot suntem aici, atunci află că nu vreau să car nicio plasă (poate doar una în care am cutii de pantofi), îmi place să fiu ajutată să cobor din maşină, e ideal dacă mi se deschide uşa şi nu vreau să plătesc jumătate din consumaţie.

Nu vreau să fiu egala nimănui, vreau să rămân femeie!

Atitudine

Emm — Thu, 23 Jul 2009 07:58:00 +0000

Moto: „Femeile cumsecade nu nasc niciodată pasiuni puternice”.

Şi stai în banca ta frumos lăcuită, parfumată cu lemn de trandafir. Zâmbeşti pentru că ştii că aşa trebuie! Spui întotdeauna cele mai potrivite lucruri, îţi prefaci pofta de râs când prietenii lui spun glume inspide, mânate de aburii de alcool care se ridică deja în sfere superioare.

Te gândeşti că nu vrei să fii acolo…aveai alte planuri în viaţă, şi culmea, credeai în ele. Acum eşti doar accesoriul drăguţ la braţul lui. Aproape nimeni nu ştie numele tău…e mult mai simplă porecla stupidă râgâită la un meci de fotbal când nu înţelegeai răcnetele care vroiau să te admonesteze că berea nu e suficient de rece şi capul tău cel mare obturează imaginea televizorului cu plasmă pe care l-ai cumpărat din primul tău salariu.

Eşti cea care nu uită niciodată programările lui, orele de linişte, îi suportă veşnicele toanele pentru că e stresat la serviciu, îl aştepţi cu cina caldă, după ce ai robotit o zi întreagă ca nebuna prin bucătărie ca să găteşti creme sufle cu sparanghel şi ceapă caramalizată cu bagadele de fidea, cină la care a ajuns mult prea târziu evident.

Te agăţi de gesturi minore care vrei să crezi că trădează afecţiune exprimată rudimentar, că doar „aşa sunt bărbaţii”.
Nu vrei să îţi dai seama că romantismul a dispărut la prima pereche de chiloţi spălată, că spontaneitatea s-a evaporat la ora 5:14 odată cu întreabrea „ce avem de mâncare?” repetată constant iar nopţile în care te găsea fascinantă au fost înlocuite cu ştirile sportive în reluare… ştiri sportive în reluare…ce trist, îţi spui în timp ce stai desculţă pe gresia maro, culoare pe care el a ales-o iar tu o deteşti, si speli cratiţa arsă de la cina anterioară în timp ce el îşi gâdilă sensibil ego-ul din pijamale, şi îţi aduci aminte că ultima oară când ai văzut privirea entuziasmată de pe chipul lui, şi era aţintită către tine, a fost pentru că ţineai în mână un pet de bere…

(to be continued)