Obsesii

Emm — Mon, 02 Nov 2009 17:04:00 +0000

Am devenit absolut dependentă de Dexter. Tocmai eu, care nu mă încadrez nici pe departe în target-ul ţintă al serialulului sunt acum maniacă compulsivă fără somn şi pace până nu aflu ce se întâmplă şi în următorul episod. Este motivul pentru care îmi pierd nopţile şi dimineţile uitându-mă cu dureri de cap şi emoţie la film. După fiecare episod fac un pact cu mine însămi că o să mă opresc pentru că este prea violent şi nu am nervii şi nici inima necesară să suport. Mai bine dă-mi comedioare uşurele pe care să le ironizez decât munţi de cadavre şi minte de psihopat. Şi uite aşa mă trezesc uitându-mă again & again. Sunt atât de prinsă în film încât acum îi spun prietenului meu, din gama frumoaselor alinturi „tati, iubrie & co.” – „Bay Harbor Butcher”, cu accent pe Butcher, şi asta doar pentru că mi s-a părut înfiorător cum a tăiat într-o dimineaţă o bucată de carne îngheţată. Stau puţin stresată şi circumspectă la orice mişcare, mai ales după ce se termina câte un episod din maratonul de câteva zile. În curând dialoguri de genul:

- Ce faci aici? întreb eu cu o sprânceană ridicată convinsă fiind că îl fac să mărturisească tot.

- Îmi fac o cafea, spune el cu un aer confuz în legătură cu tonul meu.

- Cafea? Suspect.. cafea, hmm.. şi de ce vrei să bei cafea tocmai acum? Ai ceva de ascuns, nu poţi să dormi? Ai insomnii, coşmaruri, ai omorât pe cineva în ultima vreme?

- Nu…. răspunde cu o voce spăşită şi nedumerit.

- Ahaaa, şi în mână ce ai? A? Ce e aia? Te-am prins, Butcher!

- E… o linguriţă…. răspunde uitându-se la obiectul groazei mele.

- O linguriţaaa! Şi ce vrei să faci cu ea, să mă omori pe mine!? Recunoaşte!

- Nu chiar… să mestesc în cafea…

Apoi ritualul fimului se reia. Urmează maratonul sezonului 3. Prin urmare dacă nu mor de inimă în timpul filmului din cauza suspansului, nu mă omoară prietenul meu, pe care îl supranumesc Ice truck killer… atunci am toate şansele să suprevieţuiesc şi să revin la normalitate cu promisiunea fermă că nu mă mai antrenez în filme de genul.

Parol!

Drama hollywood-ului

Emm — Tue, 08 Sep 2009 06:52:00 +0000

Intoxicaţi de prea multe filme hollywoodiene, am uitat că nu există happy-end-uri decât în scenariile de duzină sau în cazul poveştilor care nu s-au terminat încă. Am uitat că lumea nu aplaudă pentru că nimănui nu îi pasă de fericirea ta. E irelevantă şi insipidă, deloc molipsitoare iar oamenii preferă să vadă drame a căror poveste să îi facă să se simtă mai bine în legătură cu propria viaţă. Probabil e motivul audienţei ştirilor de la ora 5.

Şi dacă totuşi vrem să fim impresionaţi preferăm iluziile. Plătim prea mult pentru a ni se vinde idei fade şi ireale. Precum în cazul magicienilor care fac orice pentru trucul lor. E motto-ul „minte-mă frumos” care face orice neadevăr să fie acceptabil doar pentru că e spus într-o lumină frumoasă, lucioasă şi poleioasă. Suntem atât de răi încat avem o strângere de inimă dacă trecem pe lângă un accident fără victime.

Am simţit nevoia sa spun asta.. a, da.. şi pace mondială, normal!

FHeM » filme

Obsesii

Drama hollywood-ului