Ne vedem joi

Emm — Thu, 16 Sep 2010 21:23:00 +0000

Mahmureala continua cu semne de oboseala – este maniera in care imi traiesc fiecare zi de joi. Imi rezerv dreptul de a nu fi cum mi se pretinde ci de a ingana in surdina precum o copila impertinenta si neobrazata ce a intrat cu pantofii plini de noroi pe covorul alb. Iar definitia ce mi se proiecteaza pe fruntea incretita de intrebari nu mi se potriveste.

Nu ma identific cu mine si nici nu te judec pe tine ci doar imi sorb molcom din cafeaua ce ascunde povestea unei alte vieti. Cea in care nu ne cunosteam si nu aveam de indeplinit o karma nedreapta. Lumea de apoi se termina acum si incepe cu mine in fiecare dimineata somnoroasa in care ma trezesc in realitatea ta, precum un actor neinteles ce inca mai crede ca lumea a fost inventata special pentru el.

Rad zgomotos in zilele ploioase si cred in magia oarba ca si mine atunci cand ignor evidentul. Saruta-ma pe frunte ca si cand nu stiu nimic si imbraca-ma in camasa de forta in care devin neputincioasa. La un pahar inalt cat ego-ul meu inabusit as vrea sa vorbim frivolitati si sa radem zgomotos incercand sa uitam un gol ametitor ce incepe la fiecare sfarsit de fraza.

Unde esti? – Aici!

Cat e ceasul? – Acum!

Ce esti? Clipa asta!

Monday the 31

Emm — Mon, 31 Aug 2009 04:22:00 +0000

E dimineaţă.. e inuman de devreme. Nebunia de luni nu a început. Ochii zgomotoşi cu logoree matinală sunt încă adormiţi. Ţigăncile cu flori îşi ocupă locurile, semafoarele pâlpâie o lumină gălbuie haotică şi o linişte coboară peste mintea mea zdruncinată de ora 7 care a fost inventată de un nebun visător cu pretenţii de poet pseudo – intelectual.

E ca şi cum nu ai plecat încă. E aproape ca şi cum eşti aici. E cea mai frumoasă zi care nu se termină în bagaje pierdute prin camera întunecată de draperiile roşii pe care nu avem curaj să le deschidem pentru că ne-ar releva un adevăr de nesuportat: e luni! Aşa că îmi pun întrebarea firească: de ce să mă-mbrac când eşti lângă mine ..cu cine sa lupt, pe cine să-nfrunt când eşti lângă mine? Iar poate pe cărţile ce stau testament la capul patului se va aşterne uitarea. Oboseala mă face filozoafă iar supa la plic maestră.

Dar dimineţile crude mă irită şi mă îmbolnăvesc de somnul dulce al plecărilor. Aşa că păşesc timid pe holurile ăstea mari şi îmi aud paşii silenţios în dimineaţa asta în care miroase a ploaie de toamnă.

FHeM » oboseală

Ne vedem joi

Monday the 31