FHeM » ploaie

Odă ignoranţei

Emm — Mon, 13 Dec 2010 19:05:16 +0000

Am ratat ploaia de stele? Nu-i nimic! Probabil nu este primul si nici ultimul lucru pierdut in ceata intr-o noapte prea racoroasa de iarna. Am pierdut fericirea cu mult timp in urma. La fel si diminetile insorite, pacea, sosetele de casa si ultimul tren catre nicaieri.

Imi amortesc mainile pe usa, cuvintele in piept si cele trei suvite ravasite pe frunte in incercarea de a ma-ntoarce de unde n-am plecat niciodata, de fapt. Probabil nici nu voi stii daca am ajuns atata timp cat nu stiu ce caut.

Dar hai sa inversam rolurile azi, dragul meu: voi pune eu intrebarile precum un dascal nescolit, iti voi fuma pasiv gandurile si ma voi indragosti prin autosugestie. Nu caut raspunsuri in mintea ta fragmentata de o logica bizara si nu iti cer sa ma faci fericita. Daca ai fi putut, te-ai fi facut pe tine primul.

Si ma intorc la ce spunea Paler, pe vremea cand credeam ca le stiu pe toate:

“Viaţa însăşi e o stare de tranzit între naştere şi moarte… un peron unde te zbaţi să ocupi un loc într-un tren… eşti fericit că ai prins un loc la clasa I sau la fereastră… altul e necăjit că a rămas în picioare pe culoar… alţii nu reuşesc să se prindă nici de scări, rămân pe peron să aştepte următorul tren… Şi fiecare uită, poate, un singur lucru… că trenurile astea nu duc nicăieri… cel care a ocupat un loc la fereastră este, fără să ştie, egal cu cel care stă în picioare pe culoar şi cu cel care vine abia cu următorul tren… în cele din urmă se vor întâlni toţi undeva”.

Probabil ca ne vom mai intalnit candva..

Viata in unu

Emm — Fri, 05 Mar 2010 15:21:03 +0000

Era seara iar eu ieseam de la serviciu. Tarziu, la ora in care pasagerii amorezati aburesc geamurile cafenelelor si isi soptesc vorbe despre inceputuri si viitor si sperante si minciuni placute. In timp ce imi indreptam pasii rapizi si incurcati, in timp ce probabil cea mai rece ploaie de primavara imi strapungea anemic dar persistent hainele fasiatice – imi trece prin minte intrebarea de o banalitate rara: eu unde ma duc, de fapt?

Ma duc spre casa…dar eu nu stiu unde este casa mea!

Iar acolo ce ma asteapta? Ma asteapta un frigider gol, deoarece de 2 zile imi mazgalesc inutil incheieturile mainilor sa cumpar paine macar. Ma asteapta o camera rece deoarece am uitat inchisa minunata centrala. Ma asteapta o apa la fel de rece precum picaturile care imi asudeaza fruntea invelita intr-o gluga ce imi acopera jumatate din fata. Probabil mai lipsea o pisica sau poate doua pentru a reintregi peisajul ‘frumoasei fete singure’.

Insa paradoxal, nu m-am simtit singura nicio clipa. Cu un amestesc perfect de cantitate ingrijoratoare de inghetata si topping, cu cateva cuburi de cicolata langa mine, cu perna moala si asternuturile proaspete m-am afundat in cea mai placuta lectura si am petrecut o seara perfecta cu mine insami. Iar veioza cu un iz antic si de o teatralitate incredibila imi zambea enigmatic dintr-un colt indepartat al camerei mari cu pereti stacojii. Am adormit zambind in timp ce mintea imi rememora un banc sec:

O tipa intr-un supermarket isi aseaza produsele pe banda rulanta: O banana, o portocala, un litru de lapte, o paine, o rosie. Casierul ii zambeste si o intreaba: esti singura, asa-i? La care ea, fastacindu-se ii raspunde: Da, cum ti-ai dat seama? – Pentru ca esti groaznic de urata!

Si ce face o juna artista la inceput de cariera in marele oras care uneori mai si doarme? Urmeaza sa imi dau sema in fiecare zi…

Despre nimic

Emm — Fri, 07 Aug 2009 07:01:00 +0000

…pentru că plouă iar alfabetul în culori nu se numără azi.

E ceasul 9 iar ochii înceţoşaţi de greaţă şi sictir se vor închide de data asta. Şi mă gândesc că sunt cele mai ciudate 3 ore de nesomn. Şi mă gândesc că oricum tot ce e bun e interzis, ilegal sau îngraşă…tu de ce ai face excepţie?

Mi-am adus aminte de cea mai proastă carte citită, de Mândrie şi prejudecată. Mi-a fost ruşine de mine – eram ca vânzătoarele de cartofi care citesc romanţa penibilă a unui oarecare Darcy. Nu e viaţa mea..cum am ajuns aici? Îmi spăl ciobul fericirii şi mă gândesc că eram amanta perfectă a timpului, că avem o complicitate nespusă, tacită, uzată de ambiguitate. Că el trece nepăsător pe lângă mine dar eu tot îl am. Acum timpul nu îmi spune decât rece şi formal că nu e aşa. Iar pendula care bate de 12 ori la miezul nopţii mă înnebuneşte. Nu ţi-am spus-o niciodată, ştiu!

Baia de marmură albă prevestea eşecul unei tresăriri ambigue cu amalgam de fantezie oarbă şi schiţe de zâmbete în creioane tocite.

Un espresso cu lapte, vă rog, strig mocnit si în dimineaţa asta şi îmi rezerv o zi în numele tăcerii pentru agitaţie surdă care epatează de vulgaritatea oamenilor care trec pe lângă mine, a vânzătoarelor care nu au rest, a cerşetorilor a căror mână întinsă nu spune o poveste, a oamenilor care vorbesc prea tare când eu sunt încă adormită, a secundarului ceasului meu care bate pe loc. Apoi, aceiaşi ochi amorţiţi privesc inelul. Şi zâmbesc. Sunt fericită azi!

The days…

Emm — Sun, 05 Jul 2009 19:34:00 +0000

Sunt micile cretinisme care te scot din sărite în zilele în care nimic nu pare să meargă bine. E chiuveta care picură psihotic în tigaia de dimineaţă în care s-a ars omleta pentru că ai uitat complet de ea, ocupat fiind cu fierul de călcat si reglarea pentru materialele soft, după ce deja ţi-ai ars bluza preferată din mătase, cumpărată la preţ întreg exact cu o zi înaintea reducerilor.

Sunt chestiile care te enervează la culme, sunt pietonii care traversează prea încet şi în cârduri prea mari, sunt toate semafoarele pe care le-ai prins pe roşu în ziua în care te grăbeai cel mai rău pentru că deadline-ul proiectului a expirat cu 2 ore în urmă.

E ploaia care a început după ce ai stat 38 de minute să îţi îndrepţi părul şi să te aranjezi, şi e fix ziua în care ţi-ai schimbat geanta în care aveai umbrela aia mică, pe care o ţineai veşnic uitată într-un compartiment al genţii xxl.

Sunt momentele în care ţi se pare că ai zâmbetul cel mai frumos şi poţi să cucereşti lumea iar smocul de salată verde surâde şăgalnic dintre incisivi, încă de dimineaţă.

E ziua fatidică în care ţi-ai uitat cheile, te-ai împiedicat pe scări, ţi-a sărit în faţă pisica neagră maidaneză aciuată de vecinii cretini, ai călcat in balta cea mai mare pentru că nu i-ai apreciat adâncimea corect, nu ai făcut revizia la maşină, uşile ultimului autobuz se închid în faţa ta, ai întârziat la şedinţa de la serviciu, ai vărsat cafeaua pe documentele cele mai importante şi observi că ai dresurile rupte (a dracu pisică).
Ţi s-a întâmplat vreodată? Nu? Nici mie..doar ziceam aşa…