Poate o sa plec, o sa imi lichidez contul cu toate problemele de luni dimineata. O sa iti las micul dejun pe masa, cafeaua in ceasca ciobita si tricoul preferat pe umeras. O sa iti curat pantofii pentru sedinta de maine, o sa programez menajera pe care nu vrei sa o angajam pentru zilele de miercuri si duminica, vizitele la dentist sunt trecute cu verde iar cumparaturile in coloana a doua.

Dar zambesc si acum in timp ce gandurile asta necunoscute imi umplu incet mintea. Suntem doar doi straini intr-o masina incapatoare cu muzica prea tare in dimineata asta. Daca am sta sa ne ascultam probabil am intelege ca si tacerea e un raspuns si poate ca cel mai bun dintre toate. Dar nu avem timp pentru asta. Suntem prea grabiti sa ajungem undeva. Grabiti ne trezim, grabiti alergam spre serviciu, grabiti lucram, grabiti ne indreptam spre casa, grabiti dormim, grabiti ne iubim…. Nu stiu de ce si unde dar mi-am pierdut zambetul intre mormane de vase in chiuveta, haine necalcate, nervi sensibili, replici pline de tact, mailuri interminabile, unghii fucsia si trafic infernal.

Buna dimineata!

Ma duc spre casa…dar eu nu stiu unde este casa mea!

Iar acolo ce ma asteapta? Ma asteapta un frigider gol, deoarece de 2 zile imi mazgalesc inutil incheieturile mainilor sa cumpar paine macar. Ma asteapta o camera rece deoarece am uitat inchisa minunata centrala. Ma asteapta o apa la fel de rece precum picaturile care imi asudeaza fruntea invelita intr-o gluga ce imi acopera jumatate din fata. Probabil mai lipsea o pisica sau poate doua pentru a reintregi peisajul ‘frumoasei fete singure’.

Insa paradoxal, nu m-am simtit singura nicio clipa. Cu un amestesc perfect de cantitate ingrijoratoare de inghetata si topping, cu cateva cuburi de cicolata langa mine, cu perna moala si asternuturile proaspete m-am afundat in cea mai placuta lectura si am petrecut o seara perfecta cu mine insami. Iar veioza cu un iz antic si de o teatralitate incredibila imi zambea enigmatic dintr-un colt indepartat al camerei mari cu pereti stacojii. Am adormit zambind in timp ce mintea imi rememora un banc sec:

O tipa intr-un supermarket isi aseaza produsele pe banda rulanta: O banana, o portocala, un litru de lapte, o paine, o rosie. Casierul ii zambeste si o intreaba: esti singura, asa-i? La care ea, fastacindu-se ii raspunde: Da, cum ti-ai dat seama? – Pentru ca esti groaznic de urata!

Si ce face o juna artista la inceput de cariera in marele oras care uneori mai si doarme? Urmeaza sa imi dau sema in fiecare zi…