FHeM » timp

Sedinta muta

Emm — Sat, 22 Jan 2011 17:38:20 +0000

Un jazz simplu din vremurile fara complicatii si doua tigari fara filtru. O cafea matura si ganduri redundante la o masa a tacerii. E sedinta ta de psihoterapie, asa ca spune-mi: ce te doare? Sunt cele mai pretioase minute si sunt platita sa te ascult. Esti mai mult decat un lung sir de cifre scris alaturi de o poza nereusita de buletin. Si daca-ar fi sa te dezbraci de inhibitii, si daca-ar fi sa imi vorbesti de tine, si daca-ar fi sa te nasti din nou.. cine ai fi tu?

Minutele trec repede pe o pendula mare. Il numesti timp, ii dai nume si te comporti ca si cum este in defavoarea ta. Ai vrea sa faci ceva maret dar ninsoarea asta calda te impiedica. Ai vrea sa fii liber dar ai uitat cine esti in incercarea de a-ti gasi o semnificatie. Intr-un document fara titlu si destinatie scrie-ti gandurie. Sterge-le pana iti vei da seama ca nu conteaza. Apoi foieste-te intr-un pat mare si gol pana cand iti vei dori sa-l umpli.

Ah, ce barbar este destinul asta care ti-a harazit cel mai trist rol. Si cum sunt toti oamenii impotriva ta. Ignori sinele care tipa mut din spatele castilor cu muzica prea tare si iti afunzi corpul intr-un confort pe care il blamezi. Dupa care iti dai seama ca nu vroiai sa fii aici si acum. Suma deciziilor tale te-au adus pe un scaun incomod, fata in fata cu tine.

Vrei sa discutam despre asta?

Plictisita de albastru

Emm — Mon, 18 Oct 2010 20:11:07 +0000

Mi-ar placea sa dorm mult, pana cand se termina ploaia sau timpul. Sa imi ingrop tamplele intr-o perna zgrumturoasa cu miros de levantica si intr-o camera mare, cu ecouri de Chopin. Ti-aduci aminte cat obisnuiam sa rad? Ce concept strain imi pare acum – precum un adulter pacatos ce rareori apare scrijelit pe fata-mi stearsa. Iar daca tot vorbim despre ideologii, la lumina cumsecade a veiozei batrane si la un pahar de ignoranta, as vrea sa-ti spun ca nu stiu unde sunt, cum am ajuns aici si cand am inceput sa ma inec.

Iar daca ai adormit inaintea mea, inseamna ca am ramas singura aici. Si fac un pas inapoi pentru regrete, inca unul pentru cuvintele nespuse si ultimul pentru amenintarea cu aplauzele unui public restrans care se mijeste cu atata zgarcenie sa mi le ofere.

Rugaciune

Emm — Wed, 24 Feb 2010 20:42:54 +0000

Stiu ca esti ocupat cu salvarea lumii, a copiilor care mor de foame sau boli incurabile, rezolvarea saraciei si a poluarii, a uraganelor si cutremurelor, a gaurilor negre din univers si a reincarnarii, a liberului arbitru si in acelasi timp a autoritatii in fata noastra. Nu o sa iti rapesc mai mult timp, ai lucruri importante de facut… Nu o sa te intreb de numerele la loto, nu vreau sa castig usor in viata ci corect si cinstit. Nu o sa iti cer sanatatea perfecta ci doar chibzuinta necesara sa o mentin pe cea pe care o am. Nici macar nu o sa-ti cer vreodata socoteala pentru neajunsurile mele, pentru ca am invatat faptul ca imi atrag in viata exact ce am oferit la randul meu. E o lectie buna pe care m-ai lasat sa o tocesc cu greu si sudoare insa pe care poate o sa o asculte nepotii intr-o buna zi, cand o sa le povestesc pe veranda alba si mare..

Inca nu am inteles cine esti tu insa mi-am dat seama cine nu esti. Nu o sa te gasesc intre niste pereti frumos colorati dar plini de oameni infumurati care se cred superiori doar pentru ca reusesc sa se aplece mai cuvios sau sa sarute mai cu patos metale. Tu nu esti acolo! Nu esti nici cioplit stangaci in lemne si nici nu te infatisezi pe stanci sau pe cer, nici in vreo forma de relief vizibila unui ochi care te cauta in nestire si ignoranta, si cu lacrimi fierbinti iti cere un semn al existentei tale astfel incat viata lor sa nu fi fost inutila. Nu esti nici un mosulet prea plictisit care a pierdut sirul evenimentelor unor oameni zbucimati care se lupta in fiecare zi pentru supravietuire si stiu sigur ca nu ai un catastif in care notezi faptul ca astazi am mancat soia. Pe tine nu te intereseaza asta….

Iar daca destinul meu este batut in cuie atunci nu vreau sa il aflu. Nu o sa merg la ghicitoare cu fuste inflorate care imi spun ca o sa-mi gasesc dragostea daca le dau 2 lei si asta pentru ca nu dau 2 lei pe dragostea lor – prefer drumul lung si ocolit al iubirii care se incheie in fiecare seara intre asternuturi moi si reincepe in fiecare dimineta in miros de cafea proaspata. Nu o sa citesc in stele si nici macar horoscopul scris de vreo juna artista cu pretentii de scriitoare fara talent. Astept sa ma surprinda in fiecare zi.

Dar poate imi explici odata, la o ceasca de vorba, cum au devenit lucrurile asa haotice? Daca Adam avea buric? Ce este dincolo de tot? Iar tu cum ai ajuns aici? O sa avem vreodata autostrazi bune si soferi calmi? Oare Pamantul este iadul altor planete? Cum au fost construite piramidele? Cand o sa ai timp..odata… desi tu ai tot timpul din lume se pare ca eu ma zbat intre termene limte impuse de corporatisti si sunt mereu cu o zi in urma tuturor lucrurilor pe care trebuia sa le fac deja. Dar asta este o alta poveste. Nu ma intorc pentru ca nu am plecat nicaieri de fapt… dar tu probabil stiai asta deja.

Despre nimic

Emm — Fri, 07 Aug 2009 07:01:00 +0000

…pentru că plouă iar alfabetul în culori nu se numără azi.

E ceasul 9 iar ochii înceţoşaţi de greaţă şi sictir se vor închide de data asta. Şi mă gândesc că sunt cele mai ciudate 3 ore de nesomn. Şi mă gândesc că oricum tot ce e bun e interzis, ilegal sau îngraşă…tu de ce ai face excepţie?

Mi-am adus aminte de cea mai proastă carte citită, de Mândrie şi prejudecată. Mi-a fost ruşine de mine – eram ca vânzătoarele de cartofi care citesc romanţa penibilă a unui oarecare Darcy. Nu e viaţa mea..cum am ajuns aici? Îmi spăl ciobul fericirii şi mă gândesc că eram amanta perfectă a timpului, că avem o complicitate nespusă, tacită, uzată de ambiguitate. Că el trece nepăsător pe lângă mine dar eu tot îl am. Acum timpul nu îmi spune decât rece şi formal că nu e aşa. Iar pendula care bate de 12 ori la miezul nopţii mă înnebuneşte. Nu ţi-am spus-o niciodată, ştiu!

Baia de marmură albă prevestea eşecul unei tresăriri ambigue cu amalgam de fantezie oarbă şi schiţe de zâmbete în creioane tocite.

Un espresso cu lapte, vă rog, strig mocnit si în dimineaţa asta şi îmi rezerv o zi în numele tăcerii pentru agitaţie surdă care epatează de vulgaritatea oamenilor care trec pe lângă mine, a vânzătoarelor care nu au rest, a cerşetorilor a căror mână întinsă nu spune o poveste, a oamenilor care vorbesc prea tare când eu sunt încă adormită, a secundarului ceasului meu care bate pe loc. Apoi, aceiaşi ochi amorţiţi privesc inelul. Şi zâmbesc. Sunt fericită azi!