FHeM » viaţă

Frica dezarmanta a lui „nu pot” sau cum sunt prinse maimutele in Africa

Emm — Tue, 24 Aug 2010 12:21:08 +0000

Printre zecile de mailuri necitite unul mi-a atras atentia in mod deosebit pentru ca incepea cu „Stii cum sunt prinse maimutele in Africa?” Pentru ca nu stiu, l-am citit. Am aflat ca vanatorul pune o piatra de marimea unui ou de gaina, intr-o scorbura cu diametrul de sase centimetri. Maimutele il urmaresc de la distanta si sunt macinate de curiozitate. Apoi, vanatorul se indeparteaza la cativa metri. Imediat apare o maimuta, care baga mana in scorbura. Ea simte ca acolo este un obiect şi incearca sa-l scoata. Dar diametrul scorburii este mult prea mic. Sigur ca maimuta isi poate scoate mana in orice moment, dar pentru aceasta e nevoie sa-i dea drumul pietrei si s-o piarda. Frica de a pierde o tine pe loc. Vanatorul se apropie si baga maimuta in sac . E stupid! Mai mult ca sigur ca nu se prind asa maimutele, insa nu asta conteaza ci faptul ca, daca extrapolam metafora, exact acelasi lucru il facem si noi.

De dimineata de cand te trezesti si te speli pe dinti pana seara cand te arunci in pat obosit, pentru a nu pierde somnul de frumusete, totul este o goana pentru a pastra ceea ce ai acumulat.
Lucrurile pe care le avem ajung sa ne detina si sa ne controleze viata pentru ca devenim ocupati sa nu pierdem ceva ce nu am avut niciodata, in realitate.

Care sunt lucrurile fara de care nu poti sa fii fericit? Hainele de firma, gentile la reducere, sosetele, pantofii din colectia trecuta, masina de spalat automata cu treizeci de programe, cuptorul cu microunde, aerul conditionat, jocurile pe calculator, blogul pe care scrii zilnic, internetul, dota, mobila scumpa, eye-linerul negru, rimelul pentru volum, cele trei telefoane…care?

Cu fiecare cutie care se aseaza pe dulap esti mai fricos deoarece fiecare lucru nou pe care il cumperi aduce cu el o doza de frica, egala cu valoarea pe care i-o acorzi obiectului. Cu cat un lucru pare mai valoros pentru tine, cu atat ti-e mai frica sa nu-l pierzi.
Si, cand ti-e frica sa nu pierzi, exact asta se intampla: PIERZI.

Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi jobul, incepi sa nu mai risti, faci doar ce e strict necesar, ajungi indolent si esti data afara.

Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi iubitul incepi sa devii prea disponibila, faci orice compromis si esti parasita.

Cand ti-e frica sa nu-ti pierzi masina, nu dormi noaptea si te imbolnavesti, stai prin spitale si trebuie s-o vinzi, ca sa poti sa te intretii.
Esti liber, atunci cand scapi de frica de a pierde. Poti face asta, in sapte pasi:

1. Fa o lista cu lucrurile pe care le-ai adunat de-a lungul vietii si care te-au impiedicat sa faci ceea ce iti doreai la un moment dat .

2. Arunca lista la gunoi. Listele nu rezolva problemele. Doar accentueaza frica.

3. Fa o lista cu lucrurile pe care ti-ai dori sa le faci, inainte sa mori.

4. Arunca si lista asta.

5. Uite-te in jur, ia primul lucru pe care nu l-ai mai folosit de mai mult de o luna si arunca-l intr-o cutie. Mai priveste in jur si ia-l pe al doilea. Ce sens are sa pastrezi perechea aia veche de ghete, pe care o ai de acum 2 ani, cand tocmai ti-ai luat alta?

6. Traieste o zi fara telefon si internet. Pleaca la munte, la mare, oriunde si inchide tot ce inseamna aparat cu baterii sau fara. Gandeste-te apoi, cat de liber te-ai simtit.

7. Risca . Fa lucrul de care te temi cel mai mult.

Pentru maimuta fricoasa din tine!

foto flickr by stannate

Ideal life vs. real life

Emm — Mon, 12 Apr 2010 14:20:26 +0000

Ce mai facem, ce mai zicem, cu ce ne mai clatim ochii intr-o dupa-amiaza de luni in care astepti sa pleci de la munca?

Despre shopping – viata noastra, ne citim pe aici iar despre prezentari de moda si noutati, in general, pe blogul Envy.

In alta ordine de idei, sunt cea mai familista persoana pe care o cunosc, pentru simplul motiv ca dupa 11 ore de munca plec spre casa cu o retata de pilaf scrisa mic si indesata in portfard. Livin’ the dream.

Si bonus pentru un weekend prelungit: diferenta intre ideal life si real life:

Viata in unu

Emm — Fri, 05 Mar 2010 15:21:03 +0000

Era seara iar eu ieseam de la serviciu. Tarziu, la ora in care pasagerii amorezati aburesc geamurile cafenelelor si isi soptesc vorbe despre inceputuri si viitor si sperante si minciuni placute. In timp ce imi indreptam pasii rapizi si incurcati, in timp ce probabil cea mai rece ploaie de primavara imi strapungea anemic dar persistent hainele fasiatice – imi trece prin minte intrebarea de o banalitate rara: eu unde ma duc, de fapt?

Ma duc spre casa…dar eu nu stiu unde este casa mea!

Iar acolo ce ma asteapta? Ma asteapta un frigider gol, deoarece de 2 zile imi mazgalesc inutil incheieturile mainilor sa cumpar paine macar. Ma asteapta o camera rece deoarece am uitat inchisa minunata centrala. Ma asteapta o apa la fel de rece precum picaturile care imi asudeaza fruntea invelita intr-o gluga ce imi acopera jumatate din fata. Probabil mai lipsea o pisica sau poate doua pentru a reintregi peisajul ‘frumoasei fete singure’.

Insa paradoxal, nu m-am simtit singura nicio clipa. Cu un amestesc perfect de cantitate ingrijoratoare de inghetata si topping, cu cateva cuburi de cicolata langa mine, cu perna moala si asternuturile proaspete m-am afundat in cea mai placuta lectura si am petrecut o seara perfecta cu mine insami. Iar veioza cu un iz antic si de o teatralitate incredibila imi zambea enigmatic dintr-un colt indepartat al camerei mari cu pereti stacojii. Am adormit zambind in timp ce mintea imi rememora un banc sec:

O tipa intr-un supermarket isi aseaza produsele pe banda rulanta: O banana, o portocala, un litru de lapte, o paine, o rosie. Casierul ii zambeste si o intreaba: esti singura, asa-i? La care ea, fastacindu-se ii raspunde: Da, cum ti-ai dat seama? – Pentru ca esti groaznic de urata!

Si ce face o juna artista la inceput de cariera in marele oras care uneori mai si doarme? Urmeaza sa imi dau sema in fiecare zi…

O clipă

Emm — Fri, 27 Nov 2009 13:52:59 +0000

Cum ţi-ai descrie viaţa prin momente? Cum ai descrie un moment din viaţa ta?

Apus de azi

Emm — Mon, 05 Oct 2009 10:50:00 +0000

Pe tărâmul realităţii viaţa decurge normal se pare, spre banal chiar. Am venit să mai dau o geană prin lumea muritorilor care cred că fericirea va veni imediat după ce vor încheia afacerea vieţii, vor câştiga la loto sau îşi vor întâlni sufletul pereche, prin lumea celor care uită să trăiască azi de frica zilei de mâine. Feţele plicitisite sunt aceleaşi doar hainele s-au schimbat. Şi când te gândeşti că totul e trecător… până şi pardesiele au dispărut şi erau cele mai elegante.

Cu nerecunoştinţa caracterisitcă, blamez încă o dată dimineţile înorate pentru dispoziţia mea şi aştept ziua în care răsăritul mă va trezi în braţele tale într-o cameră cu ecouri surde şi fără perdele.