Ne vedem joi

17/09/2010

Mahmureala continua cu semne de oboseala – este maniera in care imi traiesc fiecare zi de joi. Imi rezerv dreptul de a nu fi cum mi se pretinde ci de a ingana in surdina precum o copila impertinenta si neobrazata ce a intrat cu pantofii plini de noroi pe covorul alb. Iar definitia ce mi se proiecteaza pe fruntea incretita de intrebari nu mi se potriveste.

Nu ma identific cu mine si nici nu te judec pe tine ci doar imi sorb molcom din cafeaua ce ascunde povestea unei alte vieti. Cea in care nu ne cunosteam si nu aveam de indeplinit o karma nedreapta. Lumea de apoi se termina acum si incepe cu mine in fiecare dimineata somnoroasa in care ma trezesc in realitatea ta, precum un actor neinteles ce inca mai crede ca lumea a fost inventata special pentru el.

Rad zgomotos in zilele ploioase si cred in magia oarba ca si mine atunci cand ignor evidentul. Saruta-ma pe frunte ca si cand nu stiu nimic si imbraca-ma in camasa de forta in care devin neputincioasa.  La un pahar inalt cat ego-ul meu inabusit as vrea sa vorbim frivolitati si sa radem zgomotos incercand sa uitam un gol ametitor ce incepe la fiecare sfarsit de fraza.

Unde esti? – Aici!

Cat e ceasul? – Acum!

Ce esti? Clipa asta!