Despre compromisuri

11/03/2013

De ce facem compromisuri? In ce moment ajungem să ne pierdem identitatea şi să o adoptăm pe a altora? Când „imi dau sufletul pentru ideile în care cred” ajunge un banal „mă rog…nu contează”? Intotdeauna am fost de părere că cel mai trist lucru este acela de a nu te mai regăsi pe sine într-o mare de oameni nehotărâţi şi dubioşi, fără scopuri precise în viaţă care se lasă purtaţi de valurile incerte ale zilei de mâine.

Atunci: cum ajungem totuşi in situaţia asta? Ne trezim într-o dimineaţa şi ne gandim că din clipa aceea nu vom mai avea idealuri, păreri, viziune sau cuvinte de spus? Sau mai degrabă se pierde undeva pe lungul şi sinuosul drum al tăcerii, al cuvintelor inghiţite in sec, al gadurilor amare rămase pe buze şi al tuturor ideilor nerostite la timp, apoi nespuse deloc.

Se spune că ne naştem fiinţe libere, capabile să facem absolut orice – lucru garantat prin constituţii abrogate, modificate şi rectificate, acte normative sau legi. Dar societatea este cea care ne demonstrează in fiecare secundă că adevărul este mult prea departe de nişte simple litere inşirate pe hartiile invechite de timp. Libertatea se pierde la primul „Da” rostit, care se vroia a fi „Nu”, la prima doză de imbecilitate adulată tacit, la prima nedreptate asupra căreia am preferat să ne inchidem ochii, la prima minciună pe care am inghiţit-o cu noduri, la prima mană intinsă pe care ne-am făcut că nu o vedem. După ce s-a creat un precedent devine mult mai uşoară tocirea conştiinţei. Deja intră într-un oarecare ritm normal al lucrurilor care nu trebuiau să fie aşa dar acum e prea tarziu să le schimbi. Şi continuăm ritmul. Ascultăm demagogi  pe care ne prefacem că ii inţelegem sau ne minţim că ne vor binele, ne plafonăm in relaţii sau căsnicii terminate inainte de a incepe, ne lamentăm interminabil in legătură cu situaţii in care am ajuns din cauza propiei nepăsări – pentru că e mai uşor să te plangi cand ceva nu merge bine decat să faci efectiv un pas in privinţa soluţionării.

Ai posibilitatea de a alege. Intotdeauna! Pentru orice situaţie există cel puţin trei soluţii. Singura problemă constă in incapacitatea noastră de a le vedea, analiza sau percepe din cauza simţurilor infundate sau conştiinţei prea tocite, a cărei voce stinsă nu mai răsună.

2 Comments

  1. alex says:

    Foarte bun acest articol, si se refera la un subiect interesant si in acelasi timp pe gustul cititorilor. Mai asteptam articole de acest gen, la fel de bine scrise si nu ramane decat sa iti spun ca te voi citi in continuare, pentru ca imi plac articolele de pe acest site.

    ReplyReply
  2. maria says:

    Pana la urma cu totii facem comporomisuri in orice si poate ca uneori nu ai cum sa mergi mai departe. Dar, nah asta e ar fi perfect ca totul sa fie cum ne dorim noi

    ReplyReply

Leave a Comment