Ultimul pacient la rand

06/03/2013

S-a asezat incet pe banca soioasa, in timp ce mainile ii tremuraru pe poseta invechita in care isi tinea trimiterea medicala in doua exemplare, bulentinul si cativa lei, in caz de nevoie. A asteptat cu blandete, de parca ar fi avut tot timpul din lume, lasandu-i pe ceilalti sa intre, sa iasa, sa plece catre treburile lor cu mult mai importante. Sa fi avut 80 de ani insa sufletul ii era cu mult mai tanar. Si-a ingrijit atenta ridurile fine de expresie, capatate de la prea mult ras tarziu in noptile pline iar anii au facut-o cu mult mai inteleapta.

Eram pur si simplu fascinata de batranica din fata mea ce asteapta pe holul intunecat si lung al spitalului sa intre in cabinetul doctorului. Imi dadea o stare de pace incredibila chiar daca, in jur, se simtea suferinta umana in forma pura. Corpul ei sugera ca isi revenise aproape complet dintr-un atac vascular cerebral iar privirea ii parea plina de recunostinta. Ma intrebam ce fel de viata a avut, daca nepotii o asteapta acasa, daca se poate intretine din pensie, ce fel de munca i-a furat tineretea, daca face mancare buna si prajituri cu nuci, cine o ajuta sa care cumparaturile. Intr-un final, s-a ridicat la fel de incet si a intrat in cabinet, lasandu-ma sa ma intreb in continuare.

La scurt timp, s-a aseazat in locul ei un alt batranel, cu o geaca rupta dar care a fost, cu siguranta, tare chic la vremea ei. Batea ritmic din picior, ca si cum in mintea lui se intamplau lucruri cu adevarat interesante. Tragea dupa el o plasa de rafie usor murdara insa cel mai probabil nu ii pasa catusi de putin. S-a ridicat de indata ce a vazut-o pe batranica iesind din cabinet. Pesemne erau impreuna 🙂 A ajutat-o sa isi puna paltonul, i-a ridicat gulerul cu atentie pentru a-i trece pe sub el gentuta, i-a aranjat esarfa si i-a dat usor parul dupa ureche.

Aceasta, in semn de recunostinta, l-a luat de brat inclinandu-si capul pe umarul lui. Si au plecat incet, pe acelasi hol intunecat al spitalului. Mi s-a parut foarte emotionanta maniera in care doua persoane se pot privi in ochi cu aceeasi iubire, chiar si dupa ce timpul a incetat sa mai conteze iar anii sunt doar o fila in plus din calendarul de pe perete. Ca si cum nu ai trecut singur prin viata ci exista cel putin inca o persoana care a fost martora la experientelor tale, durerea ta, bucuria zilelor de mai si inceputul durerilor reumatice.

3 Comments

  1. Iancu says:

    Interesant articolul si scris din suflet, ar trebui sa existe mai multe postari si bloguri de acest tip. Sunt fascinat de aceste povestiri ale oamenilor, deoarece simt ca intru oarecum in viata lor.

    ReplyReply
  2. Flo says:

    Sigur stie sa faca prajituri cu nuci 🙂

    ReplyReply
  3. Ioana says:

    Nu pot doar sa trec mai departe la urmatorul articol, urmatorul blog oarecare fara sa spun cat de mult mi-a placut felul in care scrii, povestea in sine cu batranica si mai presus de asta observatorul din spatele “scenei”. E minunat cand putem observa aceste mici detalii, oamenii din jurul nostru si cum fiecare este special in felul lui…si cand ii privim asa totul se transforma.

    ReplyReply

Leave a Comment