Monday the 31

31/08/2009

E dimineaţă.. e inuman de devreme. Nebunia de luni nu a început. Ochii zgomotoşi cu logoree matinală sunt încă adormiţi. Ţigăncile cu flori îşi ocupă locurile, semafoarele pâlpâie o lumină gălbuie haotică şi o linişte coboară peste mintea mea zdruncinată de ora 7 care a fost inventată de un nebun visător cu pretenţii de poet pseudo – intelectual.
E ca şi cum nu ai plecat încă. E aproape ca şi cum eşti aici. E cea mai frumoasă zi care nu se termină în bagaje pierdute prin camera întunecată de draperiile roşii pe care nu avem curaj să le deschidem pentru că ne-ar releva un adevăr de nesuportat: e luni! Aşa că îmi pun întrebarea firească: de ce să mă-mbrac când eşti lângă mine ..cu cine sa lupt, pe cine să-nfrunt când eşti lângă mine? Iar poate pe cărţile ce stau testament la capul patului se va aşterne uitarea. Oboseala mă face filozoafă iar supa la plic maestră.
Dar dimineţile crude mă irită şi mă îmbolnăvesc de somnul dulce al plecărilor. Aşa că păşesc timid pe holurile ăstea mari şi îmi aud paşii silenţios în dimineaţa asta în care miroase a ploaie de toamnă.

8 Comments

  1. Misha says:

    ..in dimineata asta in care mirose a ploaie de toamna…ascult muzica frantuzeasca cu gust de libertate, strain mie, si toate raspunsurile s-au concretizat in DA-ul de acum 2-3 zile.e ca si cum as fi descoperit in sfarsit culoarea mea, acel amestec de frig cu agitatia care survine, cu pasii grabiti, cu viteza care creste pulsul, incat poti atinge esenta calmului de dupa.

    ReplyReply
  2. Emm says:

    Felicitari.. te-am crescut frumos. Acum e timpul să îţi dau drumul în lume!

    ReplyReply
  3. Flo says:

    You're killing me cu dimineata, nu se mai termina sirul asta de dimineti care ma seaca…vorba fiind de diminetile mele. Tu trebuie neaparat sa-mi amintesti in miez de noapte ca vine iar si iar si iar dimineata…Fuck, macar trebuie sa incep sa beau cafea!

    ReplyReply
  4. Emm says:

    Ohoho, bine ai venit in lumea celor mari care se trezesc dimineaţa şi se duc la serviciu.. it sucks, i know :))

    ReplyReply
  5. Flo says:

    Imi revizuiesc comentariul…lucrez pe ture! :))

    ReplyReply
  6. Emm says:

    Asa mai merge 😀 Good for you!

    ReplyReply
  7. Aris says:

    Felicitari pt acest blog plin de deontoloage. Cred ca voi intra aici zilnic!

    ReplyReply
  8. Emm says:

    @Aris: Multumesc Aris. Bine ai venit si te astept in fiecare zi la cafeua de dimineata alaturi de un ‘feminism’ am zilei!

    ReplyReply

Leave a Comment