Dialog cu talc

21/02/2013

Cum mai toate povestile incep intr-o dimineata oarecare, revelatia zilei s-a petrecut in incinta unui butic de cafea in timp ce stateam cuminte la rand ca sa imi procur licoarea magica. Dialogul care a urmat (dintre mine si o promoterita la tigari) este, de fapt, mult mai profund decat pare.

Ea: Buna dimineata, sunteti fumatoare? [Eu:da] Si ce tigari fumati? [Eu, scurt si la obiect, mijind ochii: nanotek]. Am inteles. Si sunteti o persoana deschisa la schimbare? [Eu: Nu!] In regula. Astazi avem o promotie la Marlboro iar pentru ca dvs. sunteti o persoana deschisa catre schimbare as dori sa va ofer aceast pachet de chibrituri. [Eu: dar nu sunt o persoana deschisa la schimbare!] … scurta pauza jenanta, un pic de ras sagalnic si reformulare: Pentru ca sunteti o persoana deschisa la schimbare..mai putin… as vrea totusi sa va ofer acest pachet de chibrituri. [Eu: multumesc frumos, la revedere].

Ok, ce a vrut sa spuna autorul? In timp ce ma uitam la pachetul cu “don’t be a maybe” si reluam in gand stupidul dialog anterior mi-am dat seama ca asa fac si eu, uneori. Am o poveste in minte, un filmulet care se deruleaza si contine un singur set de replici ce duc intr-un singur punct, bine ales si stabilit anterior. Orice divagatie este ignorata sau rapid inabusita. Eu trebuie sa ajung undeva – sunt un om cu un plan, la naiba! Asa ca il urmez orbeste, oricat de putina legatura ar avea cu realitatea sau oamenii de langa mine. Lucrurile se pot termina intr-un singur fel: asa cum imi doresc eu. Daca as avea sclipirea de a ma uita putin in jur, de a-i asculta si pe altii, mai mult decat vocile din capul meu, daca as ramane in prezent mai mult si in fabulatie mai putin, mi-as da seama ca primii ghiocei s-au ofilit deja pe birou, luminile s-au stins iar piesa s-a sfarsit in timp ce eu inca alerg catre destinatie, ziarul de ieri patat de cafea in colt imi vorbeste despre povestea altora pentru ca eu sunt prea ocupata sa o inventez pe a mea, in loc sa o descopar.

Multumesc, fata cu chibrituri!