The road to nowhere

09/07/2013

Am luat un strop de vara timpurie si l-am intins grabit pe paine. Am sters praful de pe tamplele ruginite de atatea ganduri filistine si am privit apusul inganat ce ma privea cu un repros prea dureros. S-a obisnuit cu indiferenta mea… ce frumos si liniste e sa stiu ca el va fi acolo si cand eu nu voi mai fi sa-l vad. Cuvinte mici si puchinoase care nu-mi slujesc.

La chioscul de peste drum nu se mai vinde “Adevarul”. Zambesc. Ce sarbatoare in fiecare secunda! Cum de o ignor atat de des? De parca ochii mei nu ar putea cuprinde atata frumusete. Si-mi beau bunul simt cu un strop de lamaie, in fiecare dimineata, inganand referenul ala de la melodia ce a intelepenit pe repeat. Sunt aici, cu toti ai mei, calacand incet pe aceleasi alei prafuite, la fel ca mii de calatori inaintea mea… toti iubind si asteptand ceva.

E bine. Totul e bine!

 

 

Leave a Comment