Destine fugare ale marelui oraş, tocite de umbre anonime şi praf, se împletesc pentru a forma chipuri plictisite ale celor ce nu mai zâmbesc şi urmează agale drumul prestabilit. Nu pune întrebări! – se pare că e deviza.

Iar amintirea rugăciunior prefabricate reclamă speranţa unor zâmbete sardonice în locul celor autentice. Sunt peste tot, sunt cei de lângă tine. Sunt ochii înceţoşaţi peste ziarele cu titluri aberante de pe scaunele albastre din metrouri. Sunt urechile cu căşti ce nu aud glasul singurătăţii de prea mult bas. E ecoul ridicol ce se naşte în mintea zgomotoasă a absenţei. Sunt panourile luminoase ce vor să îţi vândă fericirea. Sunt rujurile stridente ce vor să alunge singurătatea buzelor.

Iar metafizic vorbind – nimeni nu are nimic. Până când uiţi că ai uitat. În reverii schilodite îmi compun monologul şi prefer oricând paranoia în locul depresiei, iadul în locul raiului, taxiurile în locul tramvaielor şi busolele în locul magneţilor de bucătărie. Aşa că sorb molcom şi cu mişcări nedefinite din cafeaua de luni dimineaţă în timp ce paşii inerţi mă poartă spre firme corporatiste cu reguli fixe şi zile de luni aberante la fel ca redundanţa ideilor mele.

Cum ţi-ai descrie viaţa prin momente? Cum ai descrie un moment din viaţa ta?

Mă simt datoare să problematizez din nou.  Prin urmare îmi scot costumul de wonder woman, biciul şi carneţelul cu feminisme. Din meniul de azi: dicţionar de terminologie masculină. Prima parte:

- O bere: scuză pe care o foloseşte el pentru întâlnirea cu golanii pe care nu îi suporţi tu. De obicei în contextul: „iubita mea ce frumoasă eşti în seara asta. Vezi că am dus gunoiul, mi-am pus şostele în coşul cu rufe, ţi-am desfăcut capacul ăla de murături care îţi făcea probleme şi am cumpărat lapte. Ies şi eu la o bere cu băieţii”. O bere este matafora pentru minim 4 – de asta îţi dai seama după intervalul de sughiţuri ulterioare când se jură că, hâc, doar una a băut da’ era d’aia tare!

- Aparatul de ras – ustensila diavolului, mâna feministelor sclifosite care se plâng că le irită barba, vezi doamne! Ritualul începe cu un dans asemănător cu cel al ploii, continuă cu mânjirea pe faţă cu un smârc albicios până nu se mai văd decât ochii beliţi în direcţia lamelor, şi se termină cu înjurături, sânge şi hârtie igienică pe faţă – un deliciu pentru ochi, nu alta. Dacă ai bărbat fandosit atunci probabil va folosi aparat de bărbierit electric, deci nici măcar atâta satisfacţie nu îţi rămâne.

- 5 minute – interval de timp necesar pentru a fi gata de orice. Spălat, căutat haine, negăsit haine potrivite, îmbrăcat cu orice altceva, aranjat (mână prin păr şi zâmbet chipurile de 10000$) – restul de 4 minute sunt petrecute bodogănind că trebuie să mai aştepte 2 ore până suntem şi noi gata.

- Tuns – activitate lunară petrecută la parterul blocului la nea’ Ion, frizerul familiei de generaţii. Pentru fiţoşi, există întotdeauna varianta tipului efeminat care răsuceşte foarfeca precum Zorro iar la întrebarea cum să fie tunsoarea primeşte răspunsul: “ia-mă pierdut pe la spate“.

- Discuţie: parte ce începe cu argumentare, punere în balanţă, vorbit despre sentimente, observat nuanţe de cuvinte, relaţionare cu cazuri precedente, cu situaţii similare, atenţie la metalimbaj, mimică, gestică, pantomimică (din partea noastră) şi care se termină cu întrebarea (lor): Deci nu facem sex diseara?

(to be continued)

În loc de „Bun venit”, sinonim cu „Mă înclin, voie bună”, un fel de „Welcome” în variantă autohtonă. E un motiv bine întemeiat care vine să motiveze absenţele mele repetate pe parcursul ultimelor săptămâni.

Moving in nu e atât de simplu precum sună. Partea cu mutatul, convieţuirea în cuplu, delegarea responsabilităţilor casnice, cine ia dulapul de sus, cine lasă capacul cum, cine face cafeaua de dimineaţă, cine pregăteşte micul dejun, unde sunt şosetele mele, cine ajunge primul de la serviciu cumpără pâine… sunt lucruri importante în viaţa în doi.

Bed for love e deocamdată o saltea iar restul urmează să îl umplem cu multă imaginaţie, dragoste cât curpinde, zâmbete de fericire şi noi doi. E tot ce am nevoie şi tot ce contează.

Aşa că se ia una bucată fată ţinută în puf care crede că „mop” e jargonul de la „miop” şi supa la plic e invenţia secolului, care consideră că este o artistă neînţeleasă şi preferă totuşi firmele corporatiste, care strâmbă din nas la ideea de curăţenie de duminică şi se pune lângă una bucată băiat care crede că mămăliga se face după un algoritm exact de ingrediente programate genetic – iar rezultatul urmează să îl aflăm.

Aşa că înclin paharul pentru următoarele truisme relaţionale, feminisme exagerate şi ore la psihanalist. Am zis!

S-a stricat. Era inevitabil şi destul de previzibil. Aşa că mă duc frumos la un nea’. Toată lumea cunoaşte cel puţin un nea’.. adică omul priceput la toate care face, desface, pune, instalează, dezinstalează, zugrăveşte. Meşter pe numele lui mic, nea’ Ion a învăţat meserie de la tatăl său, care la rândul lui a prins şpilu de la tatăl tatălui său care ştie pe cineva de mai repara câte una alta. Atelierul aduce mai degrabă cu un garaj ponosit cu tablă verzuie de mucegai şi liene în care întotdeauna am avut senzaţia că sunt ascunse cadavre.

-Să trăiţi! spun eu spăşită. Ştiţi.. am venit şi eu cu problema aceea. Nu mai merge maşina.

Nea’ Ion îşi ridică ochii din fierătaie, îşi propteşte ochelarii legaţi cu sfoară de frunte, se ridică tacticos de pe buturuga ce servea pe post de scăunel, îşi trece sinuos mână pe după ceafă şi exclamă molcom:

-Păi ce are?

-… (pauză. Nu ştiam dacă e întrebare capcană sau nu) Păi.. nu mai merge! Dacă ştiam ce are o făceam singură. Aşa am venit la dumneavoastră.

Nea’ Ion făcu câteva ture prin dreptul maşinii de parcă o curta, oprindu-se mai mult de 4 secunde lângă ţeava de eşapament pe care probabil a gasit-o destul de interesantă.

-   Apăi, ce i-ai făcut?

Îmi venea să îi spun ca am o bănuială că ar fii de la unghiul bujiei sau poate sunt probleme cu scurgerile de ulei pe partea cu delcoul cauzate de o îmbinare palier ax came cu chiulasa, dar am zis să ma abţin să fac pe deşteapta şi am preferat să bag o clasică: – Nu ştiu bre, nu ştiu. Vezi şi mata ce are!

Am lăsat maşina, două ore mai târziu mă duc să o iau. Nici el nu ştie ce avea, dar a umblat pe acolo, a dat cu degetu, a suflat în chestii şi deocamdată merge. Până data viitoare…

Cum ar suna răspunsurile femeilor la întrebările delicate, frământătoare, epuizante şi existenţiale ale bărbaţilor? Habar n-am, dar în varianta mea cam aşa:

Î: Ce caracteristici are fierastraul circular PKS-250P?

R: Este o întrebare deosebit de delicată. Cel mai bine ar fi să nu vă mai îngrijoreze aceste aspecte şi să îi faceţi iubitei dv. un masaj cu uleiuri parfumate şi apoi curat prin casă. Iar dacă întrebarea încă nu vă dă pace cel mai bine vă apucaţi de frecat duşumelele, faceţi o ciorbă de perişoare, spălaţi vasele şi cumpăraţi tampoane.

Î: Ii va lua Chelsea lui Barcelona Cupa Uefa?

R: Contează? Doar dacă Chelsea eşti tu, Barcelona e ea iar Cupa înseamnă un inel mare cu diamant roz, atunci raspunsul este DA, îi va lua.

Î: Cand ar trebui sa se stinga bujiile la un motor 1,9 TD ?

R: Da’ gunoiul l-ai dus?

Î: Iubita mea este foarte geloasă, iar atunci când sunt cu prietenii mă sună încontinuu. Ce să fac?

R: Cel mai bun lucru este să nu mai ieşiţi cu prietenii. Sunt doar o pierdere inutilă de timp şi energie care ar trebui canalizate în realitate către ea, divinizând-o. Şi pentru că aţi fost atât de egoist punând o astfel de întrebare, trebuie să compensaţi prin accesul nelimitat la carţile dv. de credit.

Î: Ar trebui să îmi cumpăr un motor mai puternic?

R: Nu. Clar este cea mai mare greşeală! Motorul pe care probabil îl aveţi acum este foarte bun. Iar cu banii economisiţi puteţi să îi cumpăraţi iubitei o bicicletă de cameră pe care nu o va folosi niciodată, un TiVo pentru înregistrat Tânăr şi neliniştit în cazul în care ratează episodul 239875471, 92 de perechi de pantofi de culori diferite, un nou dulap pentru cele 92 de perechi de pantofi, haine care să se asorteze cu toate cele 92 de perechi de pantofi. O să vă simţiţi mult mai bine şi împăcat cu decizia dvs. şi o să aveţi timp să vă gândiţi la asta în timp ce căraţi toate lucrurile.

(to be continued)

Am devenit absolut dependentă de Dexter. Tocmai eu, care nu mă încadrez nici pe departe în target-ul ţintă al serialulului sunt acum maniacă compulsivă fără somn şi pace până nu aflu ce se întâmplă şi în următorul episod. Este motivul pentru care îmi pierd nopţile şi dimineţile uitându-mă cu dureri de cap şi emoţie la film. După fiecare episod fac un pact cu mine însămi că o să mă opresc pentru că este prea violent şi nu am nervii şi nici inima necesară să suport. Mai bine dă-mi comedioare uşurele pe care să le ironizez decât munţi de cadavre şi minte de psihopat. Şi uite aşa mă trezesc uitându-mă again & again. Sunt atât de prinsă în film încât acum îi spun prietenului meu, din gama frumoaselor alinturi „tati, iubrie & co.” – „Bay Harbor Butcher”, cu accent pe Butcher, şi asta doar pentru că mi s-a părut înfiorător cum a tăiat într-o dimineaţă o bucată de carne îngheţată. Stau puţin stresată şi circumspectă la orice mişcare, mai ales după ce se termina câte un episod din maratonul de câteva zile. În curând dialoguri de genul:

- Ce faci aici? întreb eu cu o sprânceană ridicată convinsă fiind că îl fac să mărturisească tot.

- Îmi fac o cafea, spune el cu un aer confuz în legătură cu tonul meu.

- Cafea? Suspect.. cafea, hmm.. şi de ce vrei să bei cafea tocmai acum? Ai ceva de ascuns, nu poţi să dormi? Ai insomnii, coşmaruri, ai omorât pe cineva în ultima vreme?

- Nu…. răspunde cu o voce spăşită şi nedumerit.

- Ahaaa, şi în mână ce ai? A? Ce e aia? Te-am prins, Butcher!

- E… o linguriţă…. răspunde uitându-se la obiectul groazei mele.

- O linguriţaaa! Şi ce vrei să faci cu ea, să mă omori pe mine!? Recunoaşte!

- Nu chiar… să mestesc în cafea…

Apoi ritualul fimului se reia. Urmează maratonul sezonului 3. Prin urmare dacă nu mor de inimă în timpul filmului din cauza suspansului, nu mă omoară prietenul meu, pe care îl supranumesc Ice truck killer… atunci am toate şansele să suprevieţuiesc şi să revin la normalitate cu promisiunea fermă că nu mă mai antrenez în filme de genul.

Parol!