Ziua în care am uitat să trăiesc a fost azi, sau ieri, sau nu mai ştiu. Oricare dintre ele pentru că au fost la fel. Ziua în care am uitată să zâmbesc este prima zi pierdută. Şi prima dimineaţă în care soarele nu a răsărit. Şi prima mână întinsă pe lângă care am trecut pasivă. Şi prima lacrimă pe care am ignorat-o. Şi primul şoptit timid pe care l-am ironizat. Şi prima insultă pe care am adresat-o din răutate. Si prima îmbrăţişare pe care am îmbrâncit-o. Şi primul apel respins. Şi primul loc pe scaun pe care nu l-am cedat. Apoi au urmate toate celelalte. Prima oara a dispărul râsul…apoi şi surâsul. E nevoie de o “prima oară”pentru a se crea un precedent. Restul e istorie!

Bunul simţ nu se dezvoltă pe stradă. Atitudinea nu se exersează în oglindă. Umorul nu se învaţă la ştiri. Iubirea nu se citeşte din cărţi. Durerea nu se exprimă în cuvinte…aşa că spune-mi: poţi să fii fericit? Şi dacă da, la ce oră?

Pentru ca feminitatea e o stare de spirit. O simti in fiecare dimineata, cand iti intinzi trupul plapand intre asternuturile calde si deschizi abia pe jumatate ochii. Iti permiti luxul inca unui snooze pentru ca e intuneric afara. Iar cand in sfarsit te hotarasti sa faci marele salt auzi vocea cea mai draga din lume care te intreaba pe un ton de neinteles si somnoros: cev vri s mnci ibta mea? Dar nu ai inima sa il trezesti in dimineata asta, la obscena ora de 7.

Si pentru ca toate diminetile mele sunt la fel incerc sa le traiesc diferit. In dezordinea organizata si inteleasa numai de mine imi caut hainele in care ma exprim cel mai bine, imi pun accesoriile care te fac sa te intrebi semnificatia din spatele lor si imi iau cuvintele cele mai potrivite pentru inca o zi in care trebuie sa fiu complexa, puternica intr-un job al barbatilor si delicata si sensibila intr-un job al femeilor. Sunt recuperatoarea firmei, sunt editorialista revistei, sunt colega tuturor, sunt prietana din spatele telefonului roz, sunt sora prea departe de familie, sunt iubita ta. Sunt eu, reinventandu-ma in fiecare zi.

Cu botinele ancorate de gleznele nervoase si geanta supradimensionata pe umarul incarcat imi grabesc pasii catre metrouri aglomerate,  imi caut linistea in spatele mastilor sociale si zambesc de fiecare data la salutul cordial: Buna dimineata, Emma!