26/08/2014
Strazile pustii pe care le colind incet, cu singurul gand in minte sa ma pierd si abia atunci, poate, sa mai gasesc drumul spre casa. Asfaltul este cald si moale, facut parca din piese de puzzle ce nu se potrivesc neam cu ideea unui salahor despre vanitate. Ma poticnesc dezastruos in perechea de pantofi cu flec si fara fler iar mintea imi repeta acelasi referen stricat de pe un disc ce zgarie retina: inspira-expira-inspira-expira. Cum pot sa pic si-acum testul asta atat de simplu?
La cafeneaua fara nume beau apa plata si privesc trecatorii. Inghesuiti in micile lor drame cu meschinarii impachetate in pungi de firma, isi tarasc trecutul dupa ei. Ma opresc din observat cand ultima tigara din pachet imi arde degetele si o sting mecanic, fara sa-mi dau seama ca n-ai venit. Stiam ca n-o sa vii, nici eu n-as fi facut-o sa fi fost tu. As vrea sa ma intorc acolo unde incepe totul, poate-as primi a doua sansa pentru ratare: cand e vorba de suflet, nu facem trotuarul. Iar daca cerul este limita, atunci afla ca am rau de inaltime iar infinitul are paznici. Abandonata unei come totale, urmaream fiecare gest iar tu, in loc sa ma omori cu demnitate, ai preferat sa ma omori cu tacere. O crima mica, murdara dar sigura.
Vremea variaza intre ceata grea si senin palid. Gandurile mele urmaresc exact acelasi traseu. Asa ca o sa falsez toate zambetele daca asta va opri toate intrebarile pentru ca nu-mi voi da seama niciodata in ce parte a plecat trenul doar uitandu-ma la sine.
Concluzia este momentul in care m-am plictisit sa mai gandesc. Asa ca… orice poate fi incadrat la “diverse”.
Photo: “The disappointed gap” by Heather Landis.
© 2024 FHeM | Theme by Eleven Themes