Femeile tacute

11/08/2015

Femeile tacute au buze subtiri sub care se strecoara necuvintele. Poarta catarame care sa le subtieze talia si coliere mari in care se ascund inabuselile de-odinioara. Sunt slabe, intotdeauna femeile tacute sunt slabe si isi poarta fragilele glezne in incaltaminte incomoda ca un soi de pedeapsa pentru necurajul de a grai cu vocea ferma toate silabele ce le ingheata uneori in laringe.

Femeile tacute au unghiile impecabile, fara cuticule, dresuri cuminti si-un foc mocnit in ochi. Vesnic cu privirea nelinistita, cauta gusturi in miros si imagini in cuvinte ca si cum nu s-au inventat inca sunetele care sa le provoace conversatia. Le este usor sa asculte, sa taca, sa priveasca si sa te curete din ochi de mirosul neghiobiei, de griul neputintei si de inteparea egotica. Gandurile lor sunt mai galagioase decat muzica psihedelica iar pulsul este intotdeauna crescut. Asteapta ‘cuminte’ sau ‘cu minte’, insa niciodata cu scop. Sunt femeile usor de parasit caci nu-ti vor arunca in veci lăturile in albia durerii ci te vor lasa sa te ineci singur incercand sa le salvezi de la tacere.

Femeile tacute au respiratia usoara si parul de catifea ce lasa un parfum necunoscut in urma, pe care il cauti apoi, in zadar, in toate locurile. Nu se potrivesc niciodata cu prima explicatie din dictionar ci, mai degraba, cu nota de subsol sau scrisul mic cu asterisc pe care toata lumea il ignora. Precum casuta de “Termei si conditii” pe care o bifezi mult prea grabit insa niciodata nu o citesti cu atentie. Iar la intrebarea “Esti de acord cu termenii si conditiile?” vei minti intotdeauna ca “Da”. Sunt in permanenta inconjurate de carti prafuite, usor uzate la colturi de catre degetele impetuoase ce cauta o noua fila, o noua poveste.

Femeile tacute plang des dar niciodata din motivele pe care ceilalti le-ar putea banui. Plang cald, cu lacrimi mari, de neputinta, plang de dor, de foame, de nepasare, de frig sau de iertare. Fumeaza mult si trag aparte din tigarile subtiri, ca si cum fumul ar prinde conturul graiului nerostit. Caci daca ar spune totul… ce ar mai ramane de spus?