Fata care plangea in metrou

01/09/2016

Avea ochii mari si plangea apasat si tacut. Daca nu te uitai atent, nu aveai cum sa observi cate o lacrima sacrificata pe altarul banalului. Dintre toate expresiile zilnice ale oamenilor ce calatoresc cu metroul, ochii inlacrimati sunt cei mai rari. Parca tocmai, vagonul asta mare te sterge de orice expresie umana si iti da cu retard afectiv pe ici, pe colo, prin punctele esentiale.

Avea un bagaj emotional de mana si statea cuminte sau cu minte, cu castile albe in urechi. Si plangea. Plangea mult. Imi era mila de ea, parea tare trista fata asta. Eu sunt miloasa din fire, uneori vad cate o batranica pe scari, tot la metrou, cu cate un manunchi de flori si ma mai opresc sa le cumpar la suprapret, alteori doar ma gandesc ca poate i-o fi greu si ma blamez ca nu-i iau vestejiturile sa poata pleca acasa. Si-acolo ce-ar face? Cine ar asteptat-o? Si mintea-mi fuge departe, departe. Dar fata asta plange tare tacut in fața mea. Ca si cum ar avea o poveste total neinteresanta de spus si tocmai asta i-ar fi oful. S-o intreb ceva? Dar ar fi chiar ciudat sa fac asta.. oamenii nu interactioneaza la durere in felul asta. Doar stau tacuti si se simt total inconfortabil in fata exprimarii durerii celor din jur in locuri publice. Lacrimile altora ne incomodeaza si ne fac sa ne prefacem ca nu le observam.

Dar fata asta are un urlet interior asurzitor si cu niste vorbe-n desaga stranse bine, de mult timp, judec eu. Cu siguranta a aflat ca visele nu tin de foame…da, asta tre sa fie; sigur-sigur. E la ani lumina de oricine in jurul ei, intr-o exclusivitate zadarnica. E ca o fantoma pe culoarul judecatii sufletelor si asteapta o audienta. Pacat ca a venit in ziua cu inventarul si e inchis. Sa-i spuna cineva totusi asta si copilei care plange in metrou.

Parca-si scrasneste maselele cu mintea de apoi. Regreta ceva? Ca nu a iubit suficient sau ca a facut-o prea mult? Ca i-au inghetat vorbele pe buze sau a spus mai mult decat trebuia cui nu avea urechi sa auda? Oare regreta machiajul ala scump care se sterge mai greu si-i ascunde mai bine tristetea? Asculta vreo melodie care i-a adus aminte de cine stie ce patanie si d-asta plange? Oh.. cate intrebari al caror raspuns nu o sa-l aflu niciodata. Stiu ca trebuie sa-mi contin curiozitatea insa fata asta ma intristeaza tare. Are o durere ce nu exprima nimic senzational. Priveste fix un punct imaginar ce nu se schimba neam, cu ochii impaienjeniti de lacrimi mari ce mai cad gulguloi din cand in cand. Isi poarta o mana firesc pe genunchi, regulamentar, ca si cum urmeaza o eticheta a plansului in metrou. Cu cealalta mana tine o carte de Palahniuk de parca a uitat ca e acolo. Imi aduc aminte de ceva din Chuck, spunea ca “the most boring thing in the entire world is nudity. The second most boring thig is honesty.”

Cred ca urmeaza statia unde coboara – se ridica brusc, isi sterge lacrimile si trage o gura de aer in piept, ca si cand isi strange fortele pentru confruntarea cu realitatea. Si pleaca. Nimic mai banal de atat.. fata de la metrou sunt eu. Probabil era o dimineata de luni, caci asa imi place sa intampin saptamana – facandu-i pe oamenii de la metrou sa se simta usor incomozi.