Emoţii de joi

Meditaţiile de joi dimineaţa – alături de o cafea rece şi sleită nu sunt dintre cele mai productive. Gânduri multe, gânduri proaste, gânduri răvăşite se adună în mintea mea înceţoşată de nestare, nesomn, neînţelegere, nefericire şi toate celelalte ne-uri neauzite dar gândite, nespuse doar murmurate.

Şi încep să mă gândesc la motive pentru care m-am trezit în dimineaţa asta. Şi mă gândesc că mă gândesc. Atât. Nu îmi vine în minte niciunul plauzibil şi care să fi meritat efortul de a mă da jos din pat. E evident că am făcut-o dintr-o constrângere socială. Dar să fie doar atât? M-am transformat într-un automatism care nu mai pune întrebări pentru că răspunsurile întârzie să vină, nu mai zâmbeşte înaintea feţelor inexpresive, vorbeşte cu voce scăzută când nimeni nu ascultă, mănâncă din teama de inaniţie şi merge din inerţie.

Dar din nou.. de ce m-am trezit în dimineaţa asta? Trebuie să găsesc minim un motiv plauzibil sau altfel voi fi realmente dezamăgită de autopsia unei idei fără concluzie.
Cu siguranţă nu am făcut-o ca să văd dacă azi e soare. Nici măcar nu m-a interesat vremea. Şi dacă tot suntem la capitolul ăsta, atunci află că discuţia despre vreme e cea mai jenantă şi refuz să o port cu mine însămi. Nu am făcut-o nici ca să văd dacă mi-a furat cineva hârbu care nu se închide şi are cheile în contact cu bileţelul (vezi că nu prea merge ambreiajul).

Dar tu de ce te-ai dat jos din pat azi?

Leave a Comment

Comment

Notify me of followup comments via e-mail