Multumiri

07/04/2010

Multumesc celor care au dat curs invitatiei da a dona haine si jucarii pentru copiii din centrele de plasament din Pitesti. Nu au fost multi insa cu siguranta au facut-o cu inima deschisa. Am plusat si cu cateva plasute cu bunatati, doar-doar sa mai indulcim cateva clipe din viata micutilor care nu au simtit ca sunt sarbatorile.

Impresionat, coplesitor, devastator de trist – sunt cateva dintre sentimentele care m-au incercat in momentul in care am pasit in micul apartament ce se vroia a fi centru. Un miros de cantina imbibat cu imbacseala si statut – asta a fost prima senzatie care m-a intampinat. Sfiosi , cativa copii au iesit din camerele intunecate imbracati in niste pijamale rupte, cusute si rupte din nou, zdrentaroase, ponosite si prea mari pentru niste trupuri atat de firave. Au zambit fastaciti si putin incurcati de vizitele oamenilor mari. Probabil erau obisnuiti cu tipetele ingrijitoarelor obeze si cu faptul ca trebuie sa spuna o poezie frumoasa ca sa primeasca o ciocolatica. Dar nu le-am cerut nimic in schimbul zambetului de multumire, nici macar numele pe care ar fi trebuit sa il spuna impinsi de la spate de rusine si admonestati de mai marele stapane ca sa nu le faca de ras. Printre carpetele prafuite aruncate pe niste fotolii in descompunere fiecare se aseza cuminte pentru a primi bunatatile, spunand multumesc cu capul plecat.

E o lectie a umilintei, a iertarii, a nedreptatii pe o soarta prea grea a unui suflet de copil, a ironiei si a sanselor neegale desi ne-am nascut liberi.

3 Comments

  1. Mihai says:

    Ceea ce facem pentru noi, moare odata cu noi. Ceea ce facem pentru altii si pentru aceasta lume este si va ramane nemuritor. Albert Pine

    ReplyReply
  2. Emm says:

    @Mihai: Izbitor de adevarat!

    ReplyReply
  3. Irina says:

    No comment…

    ReplyReply

Leave a Comment