Femeia banală

29/11/2016

Femeia banala se confunda cu fundalul, cu multimea ce merge in acelasi ritm la metrou la Unirii, cu coada de la paine si de pe scarile rulante. Femeia banala ce nu are nimic de spus si tace plicticos, aproape stanjenitor. Femeia banala nu iese niciodata in evidenta, nici prin machiaj, nici prin port, nici prin cuvinte. Nimic senzational la ea, nimic paradoxal, nu trezeste pasiuni si nu ingroapa iubiri, traieste simplu – aproape insesizabil. Traieste o viata mica si moare o moarte la fel de mica. Uneori e ingropata chiar inainte sa-i vina timpul; in sedinte, in munca peste program, in toate “da”-urile ce i-ar fi placut sa fie “nu” dar pe care nu indrazneste sa le spuna, in compromisuri sau chiar in lista de cumparaturi.

Femeia banala e semitransparenta si uneori, chiar cand vorbeste, e doar o copie palida a ceea ce ar fi putut sa fie dar n-a apucat.

Femeia banala nu are vreo trasatura expresiva si nu o recunosti niciodata in poze – apara blurata, miscata, undeva in spate ca si cand sta sa plece sau e acolo de cand lumea, parte din decor. Mereu stinghera, creeaza senzatia inconfortabila ca a sosit prea devreme sau prea tarziu la intalnirea cu timpul.

Femeia banala e gri si are pliuri, isi tine picioarele apropiate si privirea oblica, nu se uita in fata – nu pentru ca n-ar vea viziune ci pentru ca a incetat s-o mai caute. Iar daca-i prinzi privirea, nu vezi nimic acolo: nicio licarire, nicio speranta, niciun foc mocnit si nicio drama.

E femeia care iti va spune din senin ca nu toate vietile sunt facute ca sa fie extraordinare – unele sunt pur si simplu irosite. Iti va spune asta in timp ce iti pune parul pe bigudiuri sau iti da restul la chiosc si ti se va parea cel mai trist lucru pe care l-ai auzit vreodata. Te va bantui pret de cateva clipe insa cel mai probabil vei uita destul de repede intalnirea cu ea.

Photo by Michaël Borremans