- pune-l sa iti cumpere tampoane in miezul noptii. Dupa ce se intoarce spune-i ca nu a cumparat ce trebuia, vroiai cu aripioare soft. Dupa ce se intoarce a doua oara incepi sa plangi pentru ca nu sunt cu aloe. Daca se mai duce inca o data, ai grija sa ascunzi obiectele ascutite.

- cheama-ti prietenele cand e cupa eufa sau cand sunt campionatele fotbal. Vorbiti tare si galagios, radeti haotic si susotiti intimitati jenante despre el.

- intreaba-l de dimineata, la pranz si seara daca te iubeste, daca i se pare ca te-ai ingrasat, daca are pe altcineva, controleaza-i telefonul, sterge-i toate numerele de femei din agenda dupa ce le-ai sunat inainte si le-ai injurat (da, inclusiv pe ma-sa, oricum nu o suportai), apoi fa o criza de isterie si paraseste-l. Nu o sa stie ce l-a lovit dar macar o sa te tina minte.

- cu lenjeria sexi, cu parfumul care il innebuneste, cu soaptele provocatoare, cu atingeri “accidentale” spune-i ca iti e somn, inchide lumina si intoarce-te cu spatele. Eventual scapa si o flatulenta daca tot esti acolo..

- fa un scandal monstru de fiecare data cand iese cu prietenii. Chiar daca coboara 5 minute pana la scara, nu pierde niciun prilej in a-i ponegri pe toti „pierde-vara-coate-goale-indobitociti-de-bere-burtosii-dracu”. Apoi iesi cu fetele in club si stai pana dimineata.

(to be continued)

Care este asemanarea dintre un barbat si un soarece?
- Amandoi trag la gaura.

Ce este un sot?
- Un amant care si-a fortat prea mult norocul.

Care este asemanarea dintre un barbat si o telecomanda?
- Ambii sunt simpli, usor de folosit si de obicei ii gasesti pe langa televizor.

Ce isi zice mireasa dupa noaptea nuntii?
- Doamne-ajuta ca nu am aruncat inca vibratorul…

Cum se numeste un barbat aratos, inteligent, atent si sensibil?
- Basm…

De ce sunt barbatii ca ceapa?
- Daca dai  jos invelisul iti vine sa plangi…

De ce sunt barbatii imuni la boala vacilor nebune?
- Pentru ca sunt porci…

De ce exista barbati?
- Pentru ca vibratoarele nu aduc bani in casa…

Ce are 6 picioare, un IQ de 100 si miroase a bere?
- Trei barbati in fata televizorului la meciul de fotbal…

Tiopologii petrecăreţe

January 6th, 2010

Ca o mondenă mică ce sunt, în calitate de fină observatoare a comportamentui uman şi cu diplomă pe deasupra mă amuz deseori privind party-urile la care participă întotdeauna acelaşi gen de persoane.  Astfel avem:

Beţivul notoriu : cel care nu e mereu invitat dar el insistă să vină. Motivul pentru care e evitat este acela că se drojdeşte din băutura invitaţilor, se dă în spectacol, uneori produce mici dezastre şi pleacă întotdeauna cu fetele de la petrecere.

Plictisitoarea: cea care îţi invadează spaţiul personal, se bagă în sufletul tău şi îţi povesteşte picanterii despre invitaţi, gazdă sau persoane pe care nu le cunoşti şi căreia de obicei îi miroase gura. După o sesiune cu plictisitoarea ştii mai multe despre viaţa altora decât ţi-ai dori. Trebuie evitată sau stârpită altfel nu mai scapi de ea toata seară. Dacă faci greşeala să îi dai nr. tău de telefon te va bântui veşnic, va trebui să îţi înscenezi moartea şi să îţi schimbi identitatea pentru a scăpa de ea.

Dj-ul: cel care schimbă ca imbecilu melodia din 5 în 5 secunde, enervează pe toată lumea iar când se îmbată o dă pe manele mixate.

-  Fufa : cea care vine singură, se dă la toţi invitaţii, rânjeşte haotic, are ruj pe dinţi şi pleacă acasă fie cu beţivu fie cu digeiu.

-  Gazda : cea preocupata să nu se spargă nimic, să nu se murdărească carpeta, să nu se intre încălţat, să fie şerveţele, să se folosească suporturile de pahare, să nu se înfunde toaleta.

-  Muta: cea pe care nu o observi, nu ştii cine e sau cu cine a venit, nu bea, nu mănâncă, stă într-un singur loc şi ai impresia că de sub sprânceana groasă o să scoată un cuţit în orice moment.

-  Pupăcioşii: cuplul cretin care toată seara se pupă zgomotos, stau îmbrăţişaţi sau se ating. De obicei sunt inofensivi şi de ignorat.

Gigolo: macho-ul care nu baga pe nimeni în seamă, fumează separat, dă noroc cu pulifrici, trage un shot, o ciupeşte de fund pe fufă şi pleacă. Veni, vidi, vici. Dacă nu eşti atent s-ar putea să îl ratezi. Nu vorbeşte pentru că din trei cuvinte face cinci greşeli sau nu are dinţi în gură.

Măscăriciul: cel care are întotdeauna glumele la el, face atmosferă, îl doare în cot de faptul că nu cunoaşte pe nimeni şi ieşise de fapt să ducă gunoiul, bea, mănâncă, se dă la toate fetele după care pleacă în penumbră ca Batman şi toată lumea se întreabă cine era.

Diva talent: nu stă jos pentru că îşi şifonează rochiţa, nu socializează cu cei sub nivelul ei, nu mănâncă pentru că e veşnic la cură, cere indicaţii despre cum să ajungă la altă petrecere şi pleacă nervoasă imediat după ce beţivu, digeiu sau gigolo varsă paharu cu vin peste hainele ei.

Fratele: cel pentru care eşti ca şi un frate după câteva shot-uri. Apoi începe nebunia. Îl recunoşti după repertoriul slab de cuvinte, deseori repetitive gen – fratele meu.. facem dregem, ne spargem; hai frate să bem; hai fraţilor să ne distrăm; hai frate jos textila;  frate ce beţie am tras aseara, frate eram rupt;  frate eşti dilău.

to be continued…

Moving in

November 22nd, 2009

În loc de „Bun venit”, sinonim cu „Mă înclin, voie bună”, un fel de „Welcome” în variantă autohtonă. E un motiv bine întemeiat care vine să motiveze absenţele mele repetate pe parcursul ultimelor săptămâni.

Moving in nu e atât de simplu precum sună. Partea cu mutatul, convieţuirea în cuplu, delegarea responsabilităţilor casnice, cine ia dulapul de sus, cine lasă capacul cum, cine face cafeaua de dimineaţă, cine pregăteşte micul dejun, unde sunt şosetele mele, cine ajunge primul de la serviciu cumpără pâine… sunt lucruri importante în viaţa în doi.

Bed for love e deocamdată o saltea iar restul urmează să îl umplem cu multă imaginaţie, dragoste cât curpinde, zâmbete de fericire şi noi doi. E tot ce am nevoie şi tot ce contează.

Aşa că se ia una bucată fată ţinută în puf care crede că „mop” e jargonul de la „miop” şi supa la plic e invenţia secolului, care consideră că este o artistă neînţeleasă şi preferă totuşi firmele corporatiste, care strâmbă din nas la ideea de curăţenie de duminică şi se pune lângă una bucată băiat care crede că mămăliga se face după un algoritm exact de ingrediente programate genetic – iar rezultatul urmează să îl aflăm.

Aşa că înclin paharul pentru următoarele truisme relaţionale, feminisme exagerate şi ore la psihanalist. Am zis!

Probleme tehnice

November 15th, 2009

S-a stricat. Era inevitabil şi destul de previzibil. Aşa că mă duc frumos la un nea’. Toată lumea cunoaşte cel puţin un nea’.. adică omul priceput la toate care face, desface, pune, instalează, dezinstalează, zugrăveşte. Meşter pe numele lui mic, nea’ Ion a învăţat meserie de la tatăl său, care la rândul lui a prins şpilu de la tatăl tatălui său care ştie pe cineva de mai repara câte una alta. Atelierul aduce mai degrabă cu un garaj ponosit cu tablă verzuie de mucegai şi liene în care întotdeauna am avut senzaţia că sunt ascunse cadavre.

-Să trăiţi! spun eu spăşită. Ştiţi.. am venit şi eu cu problema aceea. Nu mai merge maşina.

Nea’ Ion îşi ridică ochii din fierătaie, îşi propteşte ochelarii legaţi cu sfoară de frunte, se ridică tacticos de pe buturuga ce servea pe post de scăunel, îşi trece sinuos mână pe după ceafă şi exclamă molcom:

-Păi ce are?

-… (pauză. Nu ştiam dacă e întrebare capcană sau nu) Păi.. nu mai merge! Dacă ştiam ce are o făceam singură. Aşa am venit la dumneavoastră.

Nea’ Ion făcu câteva ture prin dreptul maşinii de parcă o curta, oprindu-se mai mult de 4 secunde lângă ţeava de eşapament pe care probabil a gasit-o destul de interesantă.

-   Apăi, ce i-ai făcut?

Îmi venea să îi spun ca am o bănuială că ar fii de la unghiul bujiei sau poate sunt probleme cu scurgerile de ulei pe partea cu delcoul cauzate de o îmbinare palier ax came cu chiulasa, dar am zis să ma abţin să fac pe deşteapta şi am preferat să bag o clasică: – Nu ştiu bre, nu ştiu. Vezi şi mata ce are!

Am lăsat maşina, două ore mai târziu mă duc să o iau. Nici el nu ştie ce avea, dar a umblat pe acolo, a dat cu degetu, a suflat în chestii şi deocamdată merge. Până data viitoare…

Listă II

September 29th, 2009

În spiritul celor amintite anterior, things that make me crazy
- Persoanele care fac abuz de testere fără intenţia de a cumpăra vreodată ceva. Penibilul situaţiei nu e întotdeauna conştientizat motiv pentru care se repetă. Obiectiv privind – dacă nu ai bani să cumperi, de ce te flatează un dram de smac pe faţa arsă şi cu 3 straturi de coji?… sau poate sunt eu prea ironică.
- Unghiile neîngrijite, care te fac să ai incertitudini cu privire la negrul de sub ele – dacă e pământ uscat sau altceva… nu că vreuna din variante ar aduce confort sau alinare. Grobianismul celor cu unghie mare la deget mic mă bulversează … sau poate sunt eu prea curăţică.
- Fetiţele simpluţe care nu înţeleg când ceva s-a terminat: hârtia igienică, vara sau o relaţie şi insistă să se agaţe cu disperare de orice flatulenţă venită din partea lui, terfelindu-şi astfel orice dram de orgoliu, inexistent de altfel… sau poate sunt eu doar intransigentă.
- Persoanele care îşi ating genitalele în timp ce vorbeşti cu ele. Te fac să încerci cu disperare să maschezi evidentul printr-o privire aţintită asupra celorlalte părţi ale corpului. Vi s-a întâmplat vreodată? Nu? Nici mie.. doar ziceam aşa..
- Oamenii care întreabă: „cât costă pâinea la un leu?” sau preţul produselor care oricum e deja afişat. Poate nu ştiu să cetească iar atunci sunt eu realmente maliţioasă.
- Cei pe care încerci cu disperare să îi eviţi – pentru că ştii din trista exprienţă a dăţilor anterioare că au tendinţa să te înnebunească cu o logoree greu de stăpânit şi urmărit, cu detalii insipide despre viaţa lor sexuală, culoare şi consistenţa urinei vecinului decedat acum 3 luni, ciclul împerecherii pisicii numită în mod sugestiv Miţi – iar în ultimul moment te remarcă şi te strigă cu o jovialitate pe care tu o găseşti absolut cretină…sau poate sunt eu antisocială.

Silly me

September 23rd, 2009

Mare petrecere mare. Cu ocazia împlinirii a 30 de primăveri, a 30 de trandafiri în buchetul vieţii a trebuit să socializez cu ocazia unei zile de naştere. În calitate de semi-gazdă, printre atribuţii se număra şi primirea invitaţilor (foarte mulţi de menţionat), schimbarea câtorva replici cu fiecare, atenţii, sugestii, glumiţe, mici bârfe despre cine, cum, când, unde s-a mai maritat, amabilităţi obositoare, zâmbete cu subînţeles şi eterna întrebare: „Dar la nunta ta când dansăm? Ia uite ce băiat frumos ţi-ai găsit, ptiuu să nu vă deochi de simpatici ce sunteţi”.

De asemenea, pe lângă competenţele menţionate anterior mai sunt şi cele legate de copii. Mulţi copii. Toată lumea are copii – clar nu suntem pe cale de dispariţie. Ia-i, jocă-te cu ei, ai grijă să nu se lovească, dă-le în mod egal totul, ţine-i să nu îşi bage mâinile în prize, să nu cadă pe scări, să nu cadă de la balcon, să nu bea rece, să nu transpire, să nu ţipe, să nu plângă. Pentru nişte ţânci cu vârste cuprinse între 4 şi 6 ani au foarte multă energie.

Undeva spre sfârşitul chinului, când lumea s-a mai liniştit, muzica era în surdină şi se mai auzeau vagi şoapte eu eram în verva jocului cu baloanele. Unul dintre puşti a venit să îmi aducă o formă de balon cu două bucle în jurul unui.. să îi spunem în mod generic turnuleţ lunguieţ. În jovialitatea mea cretină am exclamat extrem de ingenuă : „Vaaai ce drăguuuuţ Mihăiţă.. ce ai făcut tu aici? Un iepuraş?” Moment în care a urmat o pauză şi toţi copiii s-au pus pe râs, unul dintre ei spunând pe un ton compătimitor: „Nu! Nu e un iepuraş.. o să îţi dai seama ce este când o să fii mai mare şi o să te mariţi!”. Eu am rămas perplexă numai la idea că un copchil de 6 ani s-a gândit să facă altceva decât un iepuraş din baloane. Sau… poate sunt eu prea naivă. Zău!

Last goodbye

September 15th, 2009

Sunt ultimele clipe! Simt asta. E ciudat…mii de imagini îmi trepidează prin faţa ochilor care încep să se închidă şi să facă loc nefiinţei. Poate pur şi simplu a sosit timpul…prea devreme ar spune unii, crud ar spune alţii…rândul tău e mâine, aş spune eu! Un fior rece îmi străbate mintea îngheţată de durere şi colaps. Iar acum, pe ultima sută de metri, mă gândesc că nu am făcut tot ce mi-am propus. Mai aveam multe de spus, multe de trăit… Un glas stins din colţul conştiinţei muribunde scrijeleşte în timpanul meu un ultim gând: „dacă reuşeşti totuşi să scapi şi de data asta… o să trăieşti veşnic”. Zâmbesc ironic la infantilismului propriului gând ştiind că nu mai e nicio scăpare acum.
Din griul care se perindă în faţa ochilor îmi aduc aminte de prima zi dintr-a III-a, când s-a mutat în clasa noastră de olimpici un tânăr roşcovan cu un miros dubios care a devenit repede ţinta batjocorilor celorlalţi. Ce răi sunt copiii, îmi spuneam atunci. Amorţeala corpului mă face conştientă pentru câteva secunde şi mă aduce în prezentul sumbru care se conturează. Ochii încep să mi se închidă, iar printe ultimele lucruri pe care le văd sunt cele două telefoane, care îmi sunt absolut inutile acum, câteva post-it-uri cu un scris indescifrabil şi domnul din lateralul biroului, responsabil pentru moartea mea prematură.
Aburi de stârv colcăind în mucegaiul propriu parcă se văd ieşind de la subţioara sus-menţionatului. Aş striga după ajutor dar nu mai am voce, nu mai am lacrimi, nu mai am reflexe. Sunt doar inertă într-o mare de mirosuri de leş, container în putrefacţie şi transpiraţie. Poate trebuia să îi las pe copii să îl omoare pe băieţelul roşcovan atunci şi nu s-ar fi transformat în călăul meu acum.
Pe cine nu laşi să moară nu te lasă să trăieşti. Am zis!

Ca de week-end

September 11th, 2009

Incredibil cât de plictisită sunt. Aproape că e ireal. Am cea mai mare lene de la Adam încoa’. Dacă stau bine să mă gândesc cred că eu am inventat lenea şi plictiseala. A, da.. şi somnul evident.
Şi e abia 12. Am epuizat toate mijloacele de creare a diversiunii, posibile într-un birou cu 2 şefi, un calculator, o tastatură, un mouse, multe hârtii, multe frimituri de la finetti sticks-urile de ieri, 2 căni senile, o riglă, nişte boxe sparte pe pervaz, un spray Mr. Muscle pe undva pe jos, o cârpă pentru curăţenia biroului (chipurile) şi alte maldăre de hârtii.
Am epuizat şi internetul.. gata, am văzut/auzit tot ce se poate. Am terminat playlistul de 4 ori până acum, am fost la toaletă de multe ori doar ca să ies din birou. Dacă mă mai duc încă o dată o să intre lumea la idei că am vezica prea mică şi o să îmi dea sfaturi pe care nu le cer. Se mai aude câte o maşină pe stradă, semn că afară se întâmplă totuşi putină acţiune. Acum 5 minute s-a întâmplat cel mai interesant lucru în dimineaţa asta: s-a declanşat o alarmă la un magazin din apropiere. Uau!!
Aş mai scrie dar mi-e lene… noroc că e vineri!

The begining

September 4th, 2009

Nu ne-am plăcut iniţial. Nu a fost dragoste la prima vedere…nici pe departe. Mai degrabă o uşoară antipatie amestecată cu amuzament şi sictir. Nu m-a atras fizic nicio secundă iar personalitatea lăsa de dorit. Nu m-am gândit că o să facă parte din viaţa mea, prin urmare nu am luat în calcul varianta începutul unei frumoase relaţii de prietenie.
Albul palid, încălţămintea murdară şi veche îmi aduceau aminte de filmele post-belice filmate cu o cameră amatoare. Întruchiparea perioadei de glorie a comunismului, flash-uri cu imagini cu pancarde naţionaliste şi un zumzăit vag cu o linie melodică horcăită erau prim-planurile înfăţişate în imaginaţia mea.
Maşina timpului cu 4 viteze! Ironia din toată mica poveste hilară e aceea că acum e a mea. Cado, cadou… da, am primi în dar maşina semi – funcţională. Nu mă deranjează faptul că nu se mai fabrică cam din anul în care m-am nascut eu, nici că are un sistem complex şi un buton numit generic de experti „şoc” (de unde şi expresia: trage şocu, trage şocu, trage şocu!!!), sau faptul că nu se închid geamurile, uşa, portbagajul, sau că nu porneşte din prima, nici măcar nu mă deranjează volanul, care e o combinatie nereuşită între tractor şi aro, şi are probleme de integrare socială după cum i-am făcut interpretarea psihologică (da, interpretarea volanului) şi refuză să se urnească din loc uneori, motiv pentru care trebuie să recurg la şantaj: nu vrei să te învârţi? – te las aici şi mă mai şi piş pe tine să te fac de râs! Tot ce mă deranjează e umorul ei zgomotos… e prea jovială – într-atât încât nu îmi aud nici gândurile în majoritatea timpului. Dar despre asta şi alte aventuri ale blondei în trafic într-un episod viitor..