As vrea sa scriu despre nimic dar nu-mi gasesc cuvintele, in incercarea de-a lasa in urma ceva ce merita povestit.

As scrie despre viata dar ma gandesc ca ea a ajuns deja o scuza prea banala pentru a strange obiecte si nimic altceva. [citeste in continuare]

Am ratat ploaia de stele? Nu-i nimic! Probabil nu este primul si nici ultimul lucru pierdut in ceata intr-o noapte prea racoroasa de iarna.  Am pierdut fericirea cu mult timp in urma. La fel si diminetile insorite, pacea, sosetele de casa si ultimul tren catre nicaieri. [citeste in continuare]

Mi-ar placea sa dorm mult, pana cand se termina ploaia sau timpul. Sa imi ingrop tamplele intr-o perna zgrumturoasa cu miros de levantica si intr-o camera mare, cu ecouri de Chopin. Ti-aduci aminte cat obisnuiam sa rad? Ce concept strain imi pare acum - precum un adulter pacatos ce rareori apare scrijelit pe fata-mi stearsa. [citeste in continuare]

Mahmureala continua cu semne de oboseala - este maniera in care imi traiesc fiecare zi de joi. Imi rezerv dreptul de a nu fi cum mi se pretinde ci de a ingana in surdina precum o copila impertinenta si neobrazata ce a intrat cu pantofii plini de noroi pe covorul alb. [citeste in continuare]

Sunt eu cea care trebuia sa vina sau tu cel care trebuia sa plece?

Nu-mi cere sa am constiinta deoarece am tocit-o si peticit-o de atatea ori inaintea ta incat a ramas doar un crampei scamosat. Hai sa jucam jocul asta iar si iar...si sa nu spunem niciodata ce simtim. Pentru ca asta ne-ar rani prea mult sensibilul orgoliu. [citeste in continuare]

Fiecare gura de cafea din ibricul ruginit pe margine are o poveste a ei. Vorbeste despre diminetile prea amare in care lumina se imprastie plictisita in camera cu pereti inalti iar noi bajbacaiam in rutina zilnica. [citeste in continuare]

Sunt autista si nepasatoare in fata unei lumi care nu are ce sa imi ia. Poate doar un scrasnet de tristete in locul unuia de anarhie. Poate doar o palma de mustrare in locul unei flori ofilite. Gandurile imi spala ochii in care se citeste limpede un suflet in mii de ani de evolutie care inca se lupta cu sentimente inutile. [citeste in continuare]

Luxul fericirii pe care nu mi-l pot permite încă. Dimineaţă grea, praf de scrum, alergie şi amnezie. Şi când încerc să uit mă alătur oamenilor care trăiesc şi respiră pentru că nu mai ştiu să simtă. [citeste in continuare]

Avem săli de fitness pentru remodelare şi întreţinere. Ţinem diete stricte pentru o viaţă „mai sănătoasă”. Avem consilieri pentru că nu putem să luam decizii singuri. Citim reviste de modă pentru că nu ştim cum să ne îmbrăcăm. Avem agenţii de turism pentru ca nu mai ştim să fim spontani. [citeste in continuare]

Destine fugare ale marelui oraş, tocite de umbre anonime şi praf, se împletesc pentru a forma chipuri plictisite ale celor ce nu mai zâmbesc şi urmează agale drumul prestabilit. Nu pune întrebări! – se pare că e deviza. [citeste in continuare]